-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportRaluca Turcan: Unora din PDL le-a convenit refuzul UDMR pe tema reorganizării...

Raluca Turcan: Unora din PDL le-a convenit refuzul UDMR pe tema reorganizării teritoriale

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat că „unora” din PDL le-a convenit refuzul UDMR privind proiectul de reorganizare teritorială şi a adăugat că ea se bucură că nu s-a realizat compromisul privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, potrivit Mediafax.

Turcan este de acord, astfel, cu opinia şefului statului, care a apreciat că reorganizarea administrativ-teritorială a fost blocată şi din PDL, fiind lideri de organizaţii judeţene care nu vor reorganizarea teritorială.

„Dacă PDL în totalitate la nivel decizional dorea reorganizarea, nu lansa subiectul în maniera în care a fost lansat, venea cu un set de propuneri clare, plecate de la nivelul liderilor din teritoriu, ar fi lansat o serie de consultări în coaliţie pe acest subiect şi abia apoi ar fi trebuit prezentat public. Cred că, într-o anumită măsură, unora le-a convenit refuzul UDMR pe formula lansată în dezbatere, însă mă bucur, în acelaşi timp, că nu s-a făcut compromisul de creare a Ţinutului Secuiesc”, a spus Raluca Turcan.

Ea a apreciat că un asemenea compromis nu trebuie făcut de nicio guvernare.

Raluca Turcan speră ca, la finalul vacanţei parlamentare, comisia din interiorul coaliţiei constituită pe tema reorganizării administrative să vină „cu câteva variante clare”, care să fie supuse dezbaterii.

„O asemenea decizie nu se poate face forţat, fără un minim consens politic şi, oricum, cred că varianta asumării răspunderii nu poate fi fezabilă pe acest subiect”, a adăugat Turcan.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o emisiune la B1Tv, că, teoretic, reorganizarea administrativă a ţării se blochează în UDMR, dar în realitate se blochează şi în PDL, el spunând că există „neseriozitate” din partea coaliţiei pe această temă.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, la postul public de televiziune, că proiectul reorganizării administrative nu a fost abandonat, ci va fi din nou discutat în cadrul Coaliţiei, începând cu săptămâna viitoare, odată cu derularea în continuare a procesului de descentralizare prin transferul de atribuţii şi patrimoniu către autorităţile locale.

În urmă cu două săptămâni, premierul Emil Boc a solicitat, în şedinţă de Guvern, ca fiecare ministru să prezinte, în luna august, soluţii privind transferul de atribuţii şi patrimoniu de la administraţia centrală către consilii judeţene, consilii locale şi primării, ca parte a procesului de descentralizare. Boc declarase anterior că membrii coaliţiei nu au încă un punct de vedere unitar privind reorganizarea administrativă, astfel că procesul va începe, în primă etapă, prin preluarea de către primării a atribuţiilor aparţinând în prezent unor structuri ministeriale.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă