-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate al ONU întâmpină dificultăţi privind reacţia la represiunea din...

Consiliul de Securitate al ONU întâmpină dificultăţi privind reacţia la represiunea din Siria

Consiliul de Securitate al ONU, angajat în noi discuţii pe tema Siriei, întâmpina dificultăţi marţi în ceea ce priveşte găsirea unui acord privind modalitatea în care să reacţioneze la reprimarea sângeroasă a protestatarilor de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit unor diplomaţi, marţi s-au înregistrat progrese, dar divergenţele continuă între cei 15 membri ai Consiliului. Diplomaţii trebuie să-şi consulte capitalele pentru a relua discuţiile miercuri.

Consiliul nu reuşeşte să ajungă la un acord nici privind formularea reacţiei sale la represiunea exercitată de regimul lui Bashar al-Assad, nici asupra formei acesteia, care poate fi o rezoluţie sau o declaraţie.

Puterile europene au distribuit un nou proiect de rezoluţie privind Siria, dar Rusia consideră că acesta nu are „echilibrul cerut”.

Ambasadorul rus, Vitali Ciurkin, a apreciat că textul poate dăuna eforturilor „menite să facă tot ce este posibil pentru a scoate Siria din pragul războiului civil, unde se găseşte, în mod nefericit şi tragic”.

O reuniune de consultări de urgenţă privind represiunea siriană a avut loc luni la Consiliul de Securitate al ONU, unde europenii şi americanii încercau să obţină condamnarea Damascului. Aceasta nu a dus însă la nici un rezultat concret.

Rusia şi China, doi dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului, au ameninţat că vor bloca adoptarea unei rezoluţii, în timp ce Brazilia, India şi Africa de Sud au anunţat că se opun unei rezoluţii sau unei declaraţii.

Marţi, diplomaţii au afirmat că se degajează un consens astfel încât Consiliul de Securitate să răspundă într-o manieră sau alta represiunii violente din Siria.

O intervenţie a armatei şi a forţelor de securitate siriene în oraşele rebele din ţară s-a soldat cu 139 de morţi duminică, dintre care 100 la Hama.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă