16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialHala Matache din Bucureşti va fi restaurată

Hala Matache din Bucureşti va fi restaurată

Hala Matache din Capitală va fi conservată şi pusă în siguranţă până la demararea unui proces de restaurare, urmând să fie iniţiat, până la 30 octombrie, un concurs de soluţii de arhitectură, în vederea reamenajării zonei, potrivit NewsIn.

Măsurile au fost decise de reprezentanţii Primăriei Capitalei şi de cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în urma dezbaterilor legate de diametrala Berzei-Buzeşti ce au avut ca scop găsirea unor soluţii pentru protecţia monumentelor istorice şi a valorilor de patrimoniu construit şi pentru demararea unui proces de abordare integrată a aspectelor sociale, economice, de circulaţie, mediu natural şi construit.

Astfel, s-a decis păstrarea amplasamentului actual al Halei Matache.

Demolarea Halei a stârnit proteste din partea mai multor organizaţii neguvernamentale, care au cerut inclusiv Ministerului Culturii să nu avizeze dispariţia construcţiei considerată monument istoric.

Diametrala Buzeşti-Berzei face parte din proiectul viitorului bulevard Uranus, care va fi realizat pentru fluidizarea traficului între Piaţa Victoriei şi Palatul Parlamentului.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă