Enel Green Power ar putea primi o finanţare de până la 200 milioane euro de la Banca Europeană pentru Investiţii pentru a construi trei proiecte de energie eoliană în Dobrogea şi Banat, cu o capacitate instalată totală de 258 MW, suma reprezentând 50% din costul proiectelor, transmite Bloomberg.
„Banca Europeană pentru Investiţii confirmă că evaluează în prezent un împrumut de 200 milioane euro către Enel Green Power romania”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEI Richard Willis, informeaza Mediafax.
Oficialul a refuzat să facă declaraţii privind scadenţa sau dobânda împrumutului, deoarece acordul cu Enel nu a fost încă încheiat.
Comisia Europeană (CE) a aprobat recent legea de sprijinire a investiţiilor în energii regenrabile prin acordarea de stimulente sub forma certificatelor verzi, act normativ iniţiat de autorităţile române încă din 2008.
Cele trei ferme eoliene vor fi echipate cu 126 de turbine de 2-2,3 MW fiecare.
România avea la finele anului trecut o capacitate instalată de 462 MW în turbine eoliene, potrivit datelor Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană.
Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului italian de utilităţi Enel, are în România o capacitate instalată în turbine eoliene de 104 MW, în două parcuri eoliene situate în Dobrogea. Enel Green Power a început, în luna mai, construcţia celui de-al treilea proiect eolian în România, la Corugea, în judeţul Tulcea, cu o capacitate de 70 MW.
Grupul italian Enel a intrat pe piaţa românească în 2005 şi are în prezent peste 4.500 de angajaţi în România. Principalele operaţiuni ale grupului pe plan local reprezintă distribuţia şi furnizarea de electricitate, compania deţinând trei foste filiale ale Electrica, respectiv Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea.