8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăGDPRFOTO Inaugurare UPU SMURD. Medic de la Spitalul Universitar: Avem nevoie de...

FOTO Inaugurare UPU SMURD. Medic de la Spitalul Universitar: Avem nevoie de picioare bune şi role noi

Cea mai mare unitate de primiri urgenţe (UPU) din ţară a fost inaugurată astăzi la Spitalul Universitar din Capitală de către Ministrul Sănătăţii şi premierul Emil Boc.

Unitatea de 3.500 de metri pătraţi este dotată cu echipamente performante şi include un serviciu SMURD. În cadrul unităţii există trei sălie pentru primirea Urgenţelor Majore, o sală de tratare a Urgenţelor Minore, secţii de Radiologie, Ginecologie, Obstetrică, Ortopedie şi două saloane mari pentru supravegherea pacienţilor.

În această unitate va lucra personal din cadrul Spitalului Univeristar. Medicii şi asistentele se tem că nu vor face faţă la toţi bolnavii. „Avem nevoie de picioare bune şi role noi”, îşi motivează o doctoriţă colegii în timp ce vizitează noua unitate de primiri urgenţe. Alţi medici îi împărtăşesc preocuparea: „Unitatea arată foarte bine, dar vom avea o problemă gravă cu lipsa de personal”.

Alţi medici, mai cârcotaşi, au câteva critici: „Am observat că la secţia de Ortopedie este uşă, iar la Ginecologie doar perdea. Foarte interesant”, comentează unul dintre ei.

Investiţia în această unitate de primiri urgenţe se ridică la patru milioane de euro.

„Este o unitate de primiri urgenţe la standarde europene. Nu veţi vedea nimic în minus faţă de ce vedeţi în orice ţară europenă”, a spus, la inaugurarea UPU, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Cseke Atilla a comparat inaugurarea SMURD cu mutarea dintr-o căruţă la volanul unei maşini cu toate opţiunile şi a anunţat că se vor mai deschide până la finele acestui an, alte patru secţii similare dintre care una va fi amplasată la Spitalul Floreasca.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că alte patru unităţi de primiri urgenţe moderne vor fi deschise anul acesta în România. În toamnă, vor fi inaugurate două noi unităţi de primiri urgenţe, la Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, dar există finanţare pentru alte două secţii.

În cadrul aceluiaşi eveniment, prim ministrul Emil Boc a declarat că această unitate modernă este un succes al Ministerului Sănătăţii şi o dovadă a faptului că reforma pe care ministrul Cseke a demarat-o în sistemul medical dă rezultate.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă