23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialSMURD în criză de medici

SMURD în criză de medici

Două autospeciale SMURD de tip B şi C ultraperformante şi complet echipate stau trase pe dreapta la Reşiţa din cauza lipsei medicilor.

Chiar dacă s-au cumpărat cu bani europeni şi ar trebui să fie folosite de Serviciul SMURD Caraş-Severin, acesta nu este operaţional din cauza lipsei de medici. Serviciul SMURD nu este încă funcţional în Caraş-Severin, nu pentru că nu există dotarea necesară, ci pentru că nu are medici cu care să lucreze.

Pentru achizionarea acestor autospeciale cu fonduri europene a fost nevoie o asociere între ISU din Vestul ţării, mai exact din Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara. Această asociere ar aduce în vestul ţării autospeciale de 11.620.494 euro, din care 8.144.409 euro finanţare europeană nerambursabilă. Autospecialele ar îmbunătăţi capacitatea de răspuns a serviciului prin reducerea timpului pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 30% în mediul rural şi cu 40% in mediul urban.

Medicii au plecat din ţară

10 astfel de autospeciale, cu o valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, vor fi achiziţionate pentru SMURD, iar două au ajuns deja în Caraş-Severin, unde însă sunt trase pe dreapta. Asta pentru că Direcţia de Sănătate Publică nu poate pune la dispoziţia ISU medici specialişti în medicină de urgenţă, care să deservească autospecialele.

,,Medicii ar trebui să lucreze la Unitatea de Primire Urgenţe şi să plece la solicitări împreună cu echipajele SMURD. Numai că spitalele din CS funcţionează la limita de avarie cu medicii din UPU, abia existând medici la limită pentru gărzile de urgenţă, nici vorbă să se mai găsească medici care să plece cu SMURD” spune Dragoş Luca, directorul DSP Caraş Severin. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă spune că majoritatea specialiştilor au plecat în Occident, unde se caută astfel de specializări dar unde salariile sunt cu mult mai mari. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, spune că ,,tema este doar una panicardă şi că se vor găsi medici pentru SMURD” . Pentru că există mai multe probleme cu medicii SMURD şi cu spaţiul, însuşi ministrul de interne, Traian Igaş, este aşteptat zilele viitoare la Reşiţa, pentru a încerca să rezolve problema.

Ambulanţa în criză de personal

Situaţia nu este prea roz nici la Ambulanţa Caraş Severin, unde doar la staţia din Reşiţa şi Caransebeş şi parţial la Herculane sunt medici pe ambulanţe, în timp ce la Oţelu Roşu, Bocşa, Bozovici, Anina, Moldova Nouă şi Domaşnea majoritatea serviciilor este asigurată doar cu asistent pe ambulanţă, fără medic. Iar puţinii medici de la ambulanţă chiar dacă ar vrea să plece la SMURD, nu o pot face, din cauza limitărilor legale.

În acest moment, doar şase judeţe din ţară nu au serviciu SMURD.

Cele mai citite

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

Există “probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”. Rusia își pregătește rachetele nucleare în Districtul Militar Sud, cel mai apropiat de România

Federația Rusă a început un exercițiu militar în Districtul Sud, aceasta fiind regiunea din Rusia care se întinde până la Marea Neagră și în...

20% creștere în primele 4 luni ale anului 2024 pentru Chairry Chairry Design & Furniture  

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul soluțiilor de mobilier și amenajări interioare complete, raportează un volum de business de aproape 1 milion...
Ultima oră
Pe aceeași temă