Ambasadorul Regatului Olandei la Bucureşti, Tanya Van Gool, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Olanda nu este împotriva aderării României la Spaţiul Schengen, în măsura în care ţara noastră va îndeplini condiţiile tehnice impuse, potrivit Mediafax.
Tanya Van Gool a spus, răspunzând întrebării unui jurnalist, că Olanda nu este împotriva aderării României la Spaţiul Schenghen, în măsura în care ţara noastră va îndeplini o serie de condiţii şi în măsura în care va creşte încrederea în ceea ce înseamnă măsuri şi reforme în domeniul judiciar.
Ambasadorul olandez a spus că este vorba despre o serie de condiţii tehnice.
„Olanda nu este împotriva intrării (României – n.r.) în Schengen, dar am dori să fie îndeplite o serie de condiţii tehnice”, a spus Tanya Van Gool, vorbind şi în limba română.
Ambasadorul Regatului Olandei la Bucureşti, Tanya Van Gool, s-a aflat, vineri, într-o vizită la Alba Iulia, fiind însoţit de consilierul pe probleme de agricultură al ambasadei.
Oficialul olandez a avut programate în cursul dimineţii întâlniri cu prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, şi cu viceprimarii municipiului Alba Iulia, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, iar ulterior a vizitat Cetatea Alba Carolina.
La finalul vizitei, Tanya Van Gool a spus că a venit în judeţul Alba pentru a căuta oportunităţi de dezvoltare a unor investiţii în agricultură pentru investitorii olandezi.
Ministrul olandez pentru Afaceri Europene, Ben Knapen, spunea, săptămâna trecută, într-o declaraţie remisă RFI după publicarea raportului MCV privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, că „statul de drept încă nu a atins nivelul dorit nici în Bulgaria, nici în România”. „Se pare că sunt făcuţi paşi mici înainte, cu dificultate şi că sunt necesare mai multe rezultate concrete”, a afirmat Ben Knapen.
Potrivit lui Knapen, Guvernul olandez va ţine cont de rapoartele Comisiei Europene când va decide dacă să susţină sau nu aderarea României şi Bulgariei la Schengen, subliniind că cele două ţări nu combat eficient corupţia şi infracţionalitatea.
Olanda s-a opus aderării României şi Bulgariei la Schengen, condiţionând integrarea celor două state de progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare instituit de CE.