Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei vor fi aplicate în conformitate cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arată Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), potrivit Mediafax.
„În ceea ce priveşte termenul până la care pot fi încheiate poliţele PAD fără a exista riscul unei sancţiuni, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activităţii de asigurare sau intermediere în asigurări în România – a asigurat difuzarea de informaţii în acest sens”, precizează MAI.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, spunea, în 15 iulie, că primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei începând cu 5 august 2011.
Legea stabileşte că obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren şi indundaţii) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului.
Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţa că obligativitatea încheierii poliţei are ca termen limită 15 iulie 2011, interpretând că primul an de aplicare deja a expirat. Prevederile legislative pot fi interpretate însă şi ca permiţând aplicarea de sancţiuni doar după august 2012, întrucât populaţia devine obligată să încheie poliţe abia după adoptarea normelor, publicate în Monitorul Oficial la 6 mai 2011.
Potrivit Angelei Toncescu, CSA va înfiinţa o bază de date comună atât pentru asigurările obligatorii, cât şi pentru cele facultative, care va fi pusă la dispoziţia autorităţilor locale.
„În acest mod, primarii vor şti exact cine are încheiată o asigurare de locuinţă şi cine nu, pentru a evita orice fel de confuzie în momentul în care vor trimite notificările pentru încheierea unei astfel de poliţe”, afirma preşedintele CSA.
Din cele 8,4 milioane de locuinţe existente în România, doar 40 la sută sunt asigurate în prezent împotriva calamităţilor naturale prin poliţe facultative sau obligatorii. Din totalul poliţelor încheiate, doar 7,4 la sută (aproximativ 640.000 de locuinţe) reprezintă poliţe obligatorii.