NATO merge pe un drum mort. Este nevoie de o mediere între rebeli şi Gaddafi în Libia. În ţările arabe nu poate exista un regim democratic de tip european. Acestea sunt câteva dintre afirmaţiile diplomatului rus Evgheni Primakov (81 de ani), fost premier şi ministru de Externe al Rusiei, în anii ’90, care a acordat un interviu publicaţiei germane Der Spiegel.
Primakov a declarat că îl îngrijorează situaţia din Libia, din cauză că „încercarea coaliţiei de a-l îndepărta pe Gaddafi de la putere nu este sprijinită de Rezoluţia ONU 1973 şi asta nu este bine, în termeni de strategie. Este timpul să căutăm o soluţie politică la criza din Libia” (Rusia a dezaprobat în numeroase rânduri intervenţia NATO în Libia, n.r.).
Soluţia pe care diplomatul ar vedea-o pentru a rezolva criza din Libia este „o apropiere a părţilor aflate în conflict”, subliniind că medierea este blocată de încercarea de a-l aduce pe colonel în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (Curtea de la Haga a emis un mandat intenaţional de arestare pe numele lui Muammar Gaddafi, pentru represaliile împotriva rebelilor; cu toate astea, Statele Unite i-au promis, recent, că îi vor găsi azil politic, dacă demisionează din poziţia de şef al statului, n.r.).
„NATO merge pe un drum mort. Nimeni nu pare să pună întrebările cu adevărat importante: ‘Unde duce acest război şi ce se va întâmpla după Gaddafi?’. Chiar am uitat ce s-a întâmplat în Irak? Opt ani de haos! Morţi în fiecare zi, atacuri cu bombe în fiecare zi! Nu-mi spune că asta e stabilitate”, a declarat fostul ministru de Externe rus, în interviul pentru Der Spiegel.
De altfel, Primakov arată că, în prezent, Rusia nu intervine în nici un fel în conflict, în timp ce NATO sprijină „de facto una din părţile beligerante” în acest război civil şi a explicat că este dificil să medieze între părţi, în aceste condiţii.
În calitate de diplomat, Evgheni Primakov l-a cunoscut pe colonelul Muammar Gaddafi, despre care spune că, în urmă cu 40 de ani, avea „o mentalitate de beduin”, iar acum este „mai experimentat, însă Libia rămâne în continuare o dictatură, deşi una sprijinită de o parte a populaţiei”, a remarcat fostul ministru de Externe.
„NATO vrea să înlocuiască Naţiunile Unite”, a spus fostul ministru rus de Externe, arătând că el a sprijinit întotdeauna momentele în care ONU a trimis misiuni de pace cu scopul de a crea alianţe regionale. „Însă NATO acţionează independent deseori”, a mai declarat Primakov, în interviul acordat publicaţiei germane.
În ceea ce priveşte diferenţa dintre politicile duse de Rusia şi statele occidentale în Orientul Mijlociu, fostul ministru de Externe rus arată că „(ruşii) suntem convinşi că nu putem impune decizii în statele suverane. Nu suntem încântaţi de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, însă nu credem că bombele vor rezolva problemele. Înţelegem orientul Mijlociu mai bine decât multe ţări vestice. Trebuie să ţinem cont de istorie, mentalitate şi tradiţii. Nu cred că o democraţie pe model european este posibilă în ţările unde au avut loc Primăveri Arabe”.
Totuşi, Primakov a evitat să creioneze un model de guvernare pentru ţările arabe şi a arătat că „ar trebui să decidă singure cum vor să conducă”.
Diplomatul a declarat că nici Rusia nu a prevăzut revoluţiile şi răsturnările de guvern din ţările arabe, adăugând că „am subestimat influenţa globalizării şi a modernităţii, mai ales puterea televiziunii şi a Internetului”.
Pe de altă parte, a atras atenţia că criza din Orientul Mijlociu este prezentată simplist, referindu-se la relatările din presă şi punctând că ” deşi au fost comise atrocităţi de ambele părţi”, comentariile care au apărut au fost „părtinitoare”.
Întrebat cum se poziţionează acum Rusia în raport cu regimurile autoritare din ţările arabe, luând în considerare faptul că Uniunea Sovietică a sprijinit regimurile autoritare ale lui Gamal Abdel Nasser (al doilea preşedinte al Egiptului), Hafez al-Assad (fostul preşedinte al Siriei, tatăl lui Bashar al-Assad, actualul preşedinte sirian) şi Saddam Hussein (fostul preşedinte al Irakului), Primakov a replicat că „şi Occidentul a sprijinit dictatorii din Tunisia şi Egipt”.
De altfel, diplomatul consideră că era dictatorilor în Orientul Mijlociu nu a apus: „Mă aştept să văd la o guvrnare mai democratică decât înainte, însă regimuri autoritare”.
În ceea ce priveşte felul în care Rusia va evolua pe scena internaţională în perioada următoare, diplomatul rus arată că ţara va fi „un pol între alţii, iar puterea noastră se va trage din felul în care vom reuşi să ne modernizăm economia”.