5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialNATO îşi cere scuze pentru uciderea a şase civili, la jumătatea lui...

NATO îşi cere scuze pentru uciderea a şase civili, la jumătatea lui iulie, în estul Afganistanului

Forţa NATO în Afganistan (ISAF) şi-a cerut scuze marţi, în mod public, la Khost, pentru uciderea a şase civili, într-o operaţiune, în apropierea acestui oraş din estul ţării, la jumătatea lui iulie, relatează AFP, citat de Mediafax.

Colonelul Chris Toner, comandantul forţelor NATO în provinciile estice Khost şi Paktia, a prezentat scuze, în numele coaliţiei, „poporului şi Guvernului afgan”, în faţa unor reprezentanţi locali, lideri tribali şi rude ale victimelor.

El a explicat că operaţiunea de la 14 iulie viza un lider taliban care pregătea atentate sinucigaşe în oraşul Khost.

NATO a anunţat, iniţial, că, în cadrul acestei operaţiuni, a ucis şase insurgenţi, după care a deschis o anchetă, după ce guvernatorul provinciei, Mubarez Zadar, a afirmat că cei şase morţi erau civili, între care o fată, în vârstă de 11 ani, şi că NATO a efectuat această operaţiune pe baza unor „informaţii eronate”.

Conform tradiţiei afgane, NATO a oferit şase oi şi sume de bani familiilor victimelor.

„I-am iertat, dar nu putem accepta banii şi oile”, a declarat Jan Mohammad, una dintre rudele victimelor. „Dacă o facem, talibanii ne vor crea probleme”, a explicat el.

Provincia Khost şi provinciile vecine Paktia şi Paktika, la frontiera cu Pakistanul, sunt fieful reţelei Haqqani, o filială a insurecţiei afgane, apropiată Al-Qaida, o provocare pentru soldaţii americani.

Pierderile civile sunt un subiect sensibil în Afganistan, unde zece ani de prezenţă militară străină alimentează un resentiment împotriva occidentalilor, care afectează, în mod regulat, relaţiile dintre preşedintele afgan, Hamid Karzai, şi aliaţii săi din cadrul NATO.

Civilii sunt cele mai importante victime ale conflictului afgan, care, în curând, va împlini zece ani şi care este tot mai sângeros pentru populaţie, în timp ce coaliţia începe să îşi retragă trupele din această ţară.

 

Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă