Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost incinerată marţi după-amiază, în cadrul uneia dintre etapele ceremoniei funerare la care participă rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai artistei, precum starleta Kelly Osbourne şi producătorul muzical Mark Ronson, informează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
Un convoi de automobile negre cu geamuri fumurii a păstruns în cimitirul Edgwarebury din nordul Londrei la ora prânzului, marţi, dând semnalul de începere a acestei ceremonii funerare care a avut un caracter privat.
Mitch Winehouse, tatăl cântăreţei, şi-a luat un emoţionant adio de la fiica lui, încheindu-şi discursul susţinut în memoria artistei cu următorul mesaj: „Noapte bună, îngerul meu. Somn uşor. Mama şi tata te iubesc atât de mult”.
Printre persoanele prezente la ceremonie s-au aflat membri ai familiei Winehouse, prieteni apropiaţi ai cântăreţei, precum Kelly Osbourne şi Mark Ronson, dar şi „familia muzicală” a artistei, alcătuită din cântăreţele care făceau backing vocals pentru Amy Winehouse şi managerul acesteia.
„Mitch a fost amuzant, a spus câteva poveşti minunate despre copilăria lui Amy. A fost o celebrare a vieţii ei. El a vorbit în mai multe rânduri despre cât de fericită era ea în ultima vreme, în comparaţie cu ultimii ani. Mitch le-a mulţumit multor persoane care au făcut parte din viaţa lui Amy”, a declarat Chris Goodman, purtătorul de cuvânt al familiei Winehouse.
Referindu-se la iubitul cântăreţei, regizorul Reg Traviss, Goodman a adăugat: „Mitch a spus că cei doi abia aşteptau să îşi construiască un viitor împreună”.
Potrivit unui martor, la ceremonie au fost prezente circa 150 de persoane.
Amy Winehouse, care a murit la vârsta de 27 de ani, sâmbătă, în apartamentul ei din Londra, a fost incinerată la crematoriul Golders Green din nordul Londrei, imediat după slujba funerară. La incinerare au fost prezenţi doar membri ai familiei şi câţiva prieteni apropiaţi.
Slujba funerară a început cu rugăciuni, urmate de citirea unui text religios iudaic şi de discursul susţinut de Mitch Winehouse. Ultimul cântec difuzat în cursul ceremoniei a fost „So Far Away” interpretat de Carole King, cântecul preferat al cântăreţei Amy Winehouse.
Shiva, ceremonia evreiască de plângere a morţilor, va continua timp de două zile, începând cu ora 17.00 (ora Londrei, n.r.), marţi, la Schinder Hall din Southgate.