5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialParchetul deschide dosar pentru atacul cu sticle incendiare de la Iaşi

Parchetul deschide dosar pentru atacul cu sticle incendiare de la Iaşi

Parchetul a deschis dosar pentru atacul cu sticle indendiare asupra casei lui Daniel Florescu – martor într-un caz ce vizează clanul Cordunenilor -, anchetatorii încercând să identifice persoanele care au aruncat cu cocktailuri molotov, relatează Mediafax.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incendiul produs prin aruncarea, unor sticle de tip cocktail-molotov în curtea locuinţei lui D.F., în noaptea de 25 spre 26 iulie de către autori necunoscuţi”, informează, marţi, Ministerul Public.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere în vederea identificării persoanelor care au săvârşit fapta şi stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a comis aceasta.

„Există un cerc de suspecţi, însă ancheta este confidenţială. Să vedem dacă se confirmă unele speculaţii apărute în presă că în spatele atacului s-ar afla membri ai lumii interlope din Iaşi„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Mădălin Ţăranu.

El a mai spus că nu are cunoştinţă despre existenţa unor măsuri speciale de protecţie la casa omului de afaceri ieşean.

„Nu ştiu până acum ca persoana respectivă să fi solicitat astfel de măsuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene.

Totodată, Mădălin Ţăranu a spus că nu s-au instituit filtre în oraş pentru prinderea atacatorilor, precizând că „nu a fost cazul”.

Conform reprezentanţilor Poliţiei, sticlele incendiare au fost aruncate în curtea casei omului de afaceri, situată în zona rezidenţială Bucium, iar la acel moment în locuinţă se afla chiar proprietarul. În curtea casei omului de afaceri se aflau trei maşini de lux, însă niciuna nu a suferit distrugeri.

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri la locuinţa căruia a avut loc atacul este Daniel Florescu, care a fost denunţător într-unul dintre dosarele clanului Cordunenilor, fiind audiat apoi ca martor în acest dosar.

Daniel Florescu este administratorul King Club SRL Vaslui, una dintre cele mai importante firme din Moldova în domeniul jocurilor de noroc, care în 2008 şi-a deschis un punct de lucru şi în cartierul Nicolina din Iaşi. Imediat după deschiderea localului, Florescu a reclamat Poliţiei că membri ai clanului Corduneanu i-ar fi cerut taxă de protecţie.

Gruparea Corduneanu a fost constituită în anul 1992, fiind implicată în jafuri şi tâlhării în Franţa, Italia, Germania şi Polonia, membrii reţelei punând la punct inclusiv o reţea de trafic de copii care erau duşi ilegal din România în Germania, unde erau obligaţi să fure şi să participe la tâlhării.

Clanul Corduneanu a fost implicat, după anul 1990, în mai multe scandaluri, atât în ţară şi străinătate, mai mulţi membri ai grupării fiind arestaţi, apoi eliberaţi.

Liderii grupării sunt consideraţi Costantin Bogdan (Corduneanu) şi fratele său, foşti campioni europeni de juniori la lupte libere şi participanţi la două dintre ediţiile jocurilor olimpice.

Cele mai citite

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă