Finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, şi-a criticat aspru jucătorii după înfrângerea în deplasare cu Twente, 0-2 în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Porumboiu crede că echipa olandeză era una accesibilă, dar că atitudinea fotbaliştilor de la Vaslui a lăsat de dorit.
„Olandezii nu au fost superiori, dar în echipa noastră sunt câţiva jucători care nici nu merită să joace în echipă. Fac reclamaţii la UEFA dacă le întârzie banii câteva zile, dar de jucat nu joacă nimic”, şi-a început Porumboiu discursul de după meci, la DigiSport.
„Vreo trei jucători sunt penibili, dar nu pleacă decît împuşcaţi”, a continuat finanţatorul vasluian, numindu-i apoi pe Pavlovic şi Milanov.
„Milanov parcă era de pe altă planetă. Nici măcar auturile nu le bătea serios, poate îi era milă de cumnatul său, portarul lui Twente. Pavlovic joacă de parcă e din beton. Cînd joacă el parcă se duce tot terenul la vale. La nivelul ăsta să joci cu Pavlovic e de răsul lumii”, a mai atacat Porumboiu.
În fine, fostul arbitru internaţional a anunţat că din septembrie va „face curăţenie” aducând jucători liberi de contract.
…………..
CRONICĂ: Strămoşeasca înfrângere: FC Twente – FC Vaslui 2-0
Frică – pedeapsă -resemnare. Vasluiul antrenat de defensivul Viorel Hizo a urmat cu sfinţenie regula echipelor mici în meciul din deplasare cu FC Twente, contând pentru turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, iar consecinţa a fost una logică. Olandezii au câştigat cu 2-0 fără să forţeze, marcând câte un gol pe repriză.
Scorul a fost deschis dintr-un penalty – discutabil! – de austriacul Janko, în minutul 34, pentru ca acelaşi jucător să facă 2-0 în minutul 58, cu capul din 6 metri, în urma unei faze în care singurul lucru de pus sub semnul întrebării a fost concentrarea jucătorilor lui FC Vaslui.
Iar românii au avut argumente pentru a trata diferit meciul de marţi seară. în primul rând, gazdele, conştiente de superioritatea lor, nu au pus presiune din start. Au atacat cu migală, fiind poate chiar enervant de răbdători în unele momente. FC Vaslui s-a mulţumit cu aparenta clemenţă şi a rămas cuminte în jumătatea proprie. Totuşi, unul dintre puţinele contraatacuri le-a dat fotbaliştilor lui Porumboiu al doilea motiv să iasă de la cutie. În minutul 16, Sânmărtean a obţinut o lovitură liberă de la 25 de metri pe care brazilianul Adailton a trimis-o în bară. Hizo nu a părut însă foarte impresionat, aşa că şi-a ţinut în continuare echipa în apărare.
Dacă mai era nevoie de un alt exemplu că anti-fotbalul se taxează în secolul al XXI-lea, atunci acesta a venit pentru FC Vaslui în minutul 34. Adailton, aflat nu-se-ştie-de-ce în propriul careu la o acţiune poziţională a olandezilor, şi-a împiedicat discret un adversar să reia spre poartă, dar nu destul de discret pentru arbitrul croat Bebek, care a dat 11 metri. A transformat cu siguranţă Janko, pentru ca jocul să curgă tot după planul celor de la FC Twente.
Chiar şi aşa, FC Vaslui a mai primit un imbold ofensiv la golul anulat lui Wesley pe motiv de offside (39). Şi puţinii suporteri români din tribune au început să se audă spre sfârşitul primei reprize, dar tot degeaba.
În a doua repriză, vechiul Hizo s-a confruntat cu dilema pe care şcoala românească de antrenori o tot are de câteva zeci de ani încoace: Cum să atacăm? Necunoscuta a fost însă rezolvată relativ repede de gazde, care şi-au dublat avantajul – cum altcumva decât dintr-o fază fixă, o altă slăbiciune antică a românilor? – prin acelaşi Janko. Din acel moment Vasluiul a ameninţat doar rareori, atunci când Adailton sau Sânmărtean mai reuşeau să tragă echipa după ei. Prea puţini pentru prea puţin.
Twente a încheiat meciul în atac, iar Vasluiul pe butuci, la fel ca şi în jocul din Regie contra Rapidului (0-3). Returul se întrevede deja ca o misiune imposibilă, mai ales pentru că Vasluiul va trebui să facă două lucruri foarte bine: să se apere şi să şi atace. În deplasarea din Arnhem nu i-au reuşit niciunele.
……..
LIVE TEXT:
MINUTUL 90+3 – Meciul se încheie, vasluienii fiind dezamăgitori în repriza a doua. Twente a câştigat lejer meciul, fără să fie nevoită să forţeze în niciun moment. Returul se anunţă o misiune imposibilă pentru FC Vaslui, judecând după forma arătată de echipa lui Hizo în jocul de la Arnhem.
MINUTUL 85 – Nou-intratul Ola John îl terorizează pe Jovanovic pe partea dreaptă. Olandezii sunt mult mai proaspeţi pe acest final de meci.
MINUTUL 80 – Vasluiul pare să-şi fi terminat combustibilul. Nu mai reuşeşte să iniţieze atacuri către poarta olandeză, în timp ce gazdele caută să lovească încă o dată pe contre.
MINUTUL 75 – DOUĂ GALBENE PENTRU VASLUI! Sânmărtean şi Wesley sunt avertizaţi într-un interval de un minut.
MINUTUL 73 – ULTIMA SCHIMBARE LA FC VASLUI! Iese Temwanjera şi intră Yero Bello. Hizo este extrem de nemulţumit de prestaţia africanului. ”De acolo se dă gol, mă!”, îi strigă tehnicianul lui Temwanjera, referindu-se la faza anterioară!
MINUTUL 71 – OCAZIE PENTRU FC VASLUI! Brazilianul Adailton pătrunde pe partea dreaptă şi centrează de lângă linia de fund în centrul careului pentru Temwanjera, dar atacantul şutează slab din careul mic, mingea trecând pe lângă poartă.
MINUTUL 68 – OCAZIE PENTRU FC VASLUI! Adailton reia cu capul din 6 metri în braţele portarului Mihailov, după un balon ”plouat” în careul olandez pe Wesley, de data aceasta dintr-un atac poziţional al vasluienilor.
MINUTUL 65 – GALBEN PENTRU TWENTE. Brama este avertizat şi vasluienii obţin o lovitură liberă de la 35 de metri de poarta olandeză. Wesley faultează însă în atac.
MINUTUL 63 – SCHIMBARE LA VASLUI. Hizo se decide să forţeze atacul şi îl introduce pe Milisavljevic în locul lui Raul Costin.
MINUTUL 62 – Olandezii se menţin în atac şi Janko este cu greu deposedat în careul lui Cerniauskas de Jovanovic.
MINUTUL 58 – SCHIMBARE LA VASLUI. Cânu se accidentează la faza golului şi trebuie înlocuit cu Farkas.
MINUTUL 58 – Janko dublează avantajul olandezilor reluând cu capul din 6 metri, nemarcat, după ce mingea i-a revenit din bară în urma unei lovituri libere din preajma careului.
MINUTUL 57 – GALBEN PENTRU VASLUI. Raul Costin este cel avertizat.
MINUTUL 55 – OCAZIE PENTRU VASLUI! Echipa moldoveană ţine mai mult mingea în preajma careului olandez şi o pasă a lui Sânmărtean îl găseşte foarte bine pe Temwanjera la 7 metri, dar atacantul este blocat de apărarea echipei gazdă.
MINUTUL 53 – GALBEN PENTRU VASLUI. Papp intră dur la suedezul Bajramovic lângă careu şi este avertizat. Vasluienii resping lovitura liberă rezultată.
MINUTUL 50 – Tot Twente este echipa care atacă. Janko obţine primul corner al reprizei.
MINUTUL 46 – A început repriza secundă!
MINUTUL 45+1 – Croatul Ivan Bebek pune capăt primei reprize. Meciul a fost echilibrat până acum, diferenţa dintre cele două echipe făcând-o penalty-ul concretizat de Twente.
MINUTUL 42 – Suporterii români din tribune se fac auziţi pentru prima oară: ”România, România!”. Vasluienii încep să păstreze balonul mai mult.
MINUTUL 39 – GOL ANULAT PENTRU VASLUI! Adailton centrează dintr-o lovitură liberă de pe dreapta şi Wesley reia cu capul din 6 metri, dar tuşierul anulează reuşita pe motiv de offside.
MINUTUL 34 – Twente deschide scorul în urma unui penalty discutabil acordat de arbitrul croat după un contact dintre Adaiton şi un jucător olandez. Janko a transformat fără emoţii.
MINUTUL 30 – Tewnte a grăbit ritmul, iar vasluienii se mulţumesc doar cu degajarea baloanelor, atunci când intră în posesia lor. Olandezii au obţinut primul lor corner, dar fără efect pe tabelă.
MINUTUL 25 – Tribunele au început să huiduie după ce arbitrul a refuzat gazdelor o lovitură liberă în apropierea careului vasluian. Jucătorii lui Hizo au plecat pe contraatac, dar Jovanovic a centrat afară dintr-o poziţie bună.
MINUTUL 20 – Olandezii îşi reiau atacurile către poarta vasluiană. Nu se grăbesc, parcă siguri de victorie în acest meci.
MINUTUL 16 – BARĂ FC VASLUI! Adailton trimite în transversală lovitura liberă de la 25 de metri de poarta lui Twente, semnând cea mai importantă ocazie de gol de până acum.
MINUTUL 15 – Lovitură liberă pentru vasluineii în apropierea careului olandez obţinută de Sânmărtean!
MINUTUL 11 – Românii nu reuşesc să îndepărteze pentru mult timp raidurile olandeze. Jucătorii lui Co Adriaanse împing din ce în ce mai mult jocul spre poarta lui Cerniauskas.
MINUTUL 8 – Olandezii domină clar la capitolul posesie, fără vreun pericol concret până acum. Hizo a trasat sarcini defensive evidente pentru elevii săi.
MINUTUL 5 – Ambele echipe încep meciul prudent. Twente are iniţiativa, vasluienii reuşind să treacă de centrul terenului doar o dată.
MINUTUL 1 – Meciul începe! Vasluienii se află pentru prima oară în istorie în preliminariile pentru Liga Campionilor.
UPDATE 20:55. Se cunosc echipele de start ale meciului FC Twente – FC Vaslui, contând pentru turul al treilea preliminar din Liga Campionilor. Lovitura de începere este programată la 21.45, ora României. Meciul este transmis de DigiSport.
FC Twente: Mihailov – Cornelisse, Wisgherhof, Douglas, Leugers – Brama, Berghuis, Bajrami, Buysse – De Jong, Janko. Antrenor: Co Adriaanse
Rezerve: Boschker, Kuiper, Ruiz, Janssen, Bengtsson, Chadli, Vujicevici
FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Papp, Cînu, P. Jovanovici – Pavlovici, R. Costin – Adailton, Wesley, L. Sînmărtean – Temwanjera. Antrenor: Viorel Hizo
Rezerve: Puia, Zmeu, Milisavljevici, Bello, Bălace, Farkas, Gerlem
………………
AVANCRONICĂ:
Moment istoric pentru fotbalul din regiunea Moldovei. FC Vaslui este prima echipă din această parte a ţării care joacă în premilinariile celei mai importante competiţii intercluburi din lume, Liga Campionilor. Până la debutul oţelului în grupele CL, echipa patronată de fostul arbitru internaţional Adrian Porumboiu va evolua, marţi seară, în deplasare, contra vicecampioanei Olandei, FC Twente, în turul al treilea de calificare în Champions League.
Numele adversarului, dar şi miza întâlnirii sunt însă argumente suficient de puternice pentru ca vasluienii să uite de festivismul ocaziei. Şi mai este un fapt care să-i pună pe gânduri: au arătat foarte puţin fotbal în înfrângerea din prima etapă a Ligii I, 0-3 cu Rapid.
Patimile din Regie
Să începem cu jocul din Regie. Echipa antrenată de seniorul Viorel Hizo a reuşit numai două şuturi pe spaţiul porţii lui Daniel Coman tot meciul, iar în apărare a fost surprinzător de vulnerabilă. În special cuplul Cânu-Papp, deja omogen şi cu un retur de campionat bun în sezonul 2010/2011, a fost mult sub standard. Cei doi au fost depăşiţi de rapidişti dintr-o varietate de acţiuni: au lăsat mingile trimise peste apărare să cadă în zone periculoase ale careului (vezi primul gol, reuşit de Deac), au ezitat la centrările venite din corner sau din lovituri libere (vezi al doilea gol, înscris de Surdu) şi au greşit flagrant (vezi golul al treilea, al lui Herea). Nici „lateralii” nu au putut să ofere siguranţă defensivei. Bălace i-a permis lui Apostol să centreze periculos din preajma careului, iar Milanov a făcut imprudenţa maximă pentru un fundaş, primind „roşu” din prima după ce l-a călcat fără minge pe Bozovic.
Apoi, cu închizători neeficienţi în persoanele lui Raul Costin şi Pavlovici, jucătorii de creaţie ai vasluiului, celebrul trio Sânmărtean – Wesley – Adailton au părut doar bunuri de vitrină. În fine, vârful de lance Yero Bello, izolat mai tot timpul, a ratat singura ocazie mare a vasluienilor atunci când coechipierii au reuşit să-l pună în faţa golului.
Un alt minus a fost şi atitudinea faţă de joc a formaţiei din Moldova, mulţi jucători dând impresia că au intrat pe teren deja obosiţi. Nu a ajutat nici strategia lui Hizo, care şi-a lăsat echipa înghesuită în propria jumătate până la primirea primului gol.
FC Twente şi gustul performanţei
Cu atâtea hibe, un rezultat pozitiv pe terenul lui Twente ar fi putea fi considerat o surpriză. Asta pentru că olandezii se află în cea mai bună perioadă din istoria lor. FC Twente s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor sezonul trecut, după ce a câştigat primul său titlu în ediţia 2009/2010 a campionatului olandez. Iar în CL olandezii s-au descurcat admirabil: au făcut câte un egal cu Inter, Tottenham şi Werder Bremen şi au obţinut singura victorie împotriva germanilor. A fost de ajuns pentru ca Twente să ocupe locul al treilea în grupă şi să meargă în prima rundă eliminatorie din faza superioară a Europa League. Nici în C2 olandezii nu au făcut figuraţie. Au avansat până în sferturile competiţiei, depăşind echipele ruseşti Rubin Kazan şi Zenit St. Petersburg. A fost eliminată de spaniolii de la Villareal cu un scor total de 8-2 în două manşe, dar impresia pe care au lăsat-o în Europa după acel parcurs a fost una extrem de pozitivă. În plus, nu au ignorat întrecerea internă, unde au încheiat sezonul pe locul al doilea.
Jucătorii esenţiali ai trupei antrenate de experimentatul Co Adriaanse sunt Danny Landzaat, Emir Bajrami, Tim Cornelisse, Mark Janko, Bryan Ruiz şi Chadli Nacer.
Porumboiu promite bogăţie
Adrian Porumboiu este conştient că echipa sa porneşte cu şansa a doua şi le promite lui Wesley şi compania dublarea salariilor dacă trec de olandezi şi apoi şi de play-off. În momentul de faţă, Porumboiu ar plăti 4 milioane de euro net pe an pentru contractele fotbaliştilor de la FC Vaslui. Totuşi, fostul arbitru are foarte mari şanse să rămână cu banii pentru că în cazul în care formaţia sa merge în play-off va întâlni acolo o forţă continentală precum Arsenal sau Lyon. În schimb, dacă FC Twente câştigă „dubla” vasluienii merg în play-off-ul pentru Europa League, unde nu vor fi cap de serie.
Pentru FC Vaslui este al patrulea sezon consecutiv în care participă în cupele europene, în anii precedenţi formaţia moldoveană fiind eliminată, de fiecare dată, în pragul grupelor C2. Iată rezultatele: 0-0 în deplasare şi 1-1 acasă, în 2008, cu Slavia Praga; 2-1 acasă şi 0-3 în deplasare, în 2009, cu AEK Atena; 0-0 acasă şi 0-2 în deplasare cu Lille, anul trecut.
Meciul FC Twente – FC Vaslui va fi transmis, cu începere de la ora 21:45, pe DigiSport.
Echipele de start ar putea fi următoarele:
FC Twente: Boschker – Cornelisse, Bengtsson, Wisgerhof, Kuiper – Rosales, Ruiz, Brama – Landzaat, Chaldi, De Jong. Antrenor: Co Adriaanse.
Rezerve: Mihailov – Douglas, Bursse, Janssem, Janko, Berghuis, Bajrami
FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Papp, Cânu, Bălace – Pavlovic, R. Costin – Adailton, Wesley, Sânmărtean – Bello. Antrenor: Viorel Hizo.
Rezerve: Puia – Gladstone, Farkas, Temwanjera, Buhăescu, Milisavljevic, Ad. Gheorghiu
Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia)
Meciul se va desfăşura pe stadionul echipei Vitesse din Arnhem, după ce o parte a arenei din Enschede s-a prăbuşit în timpul lucrărilor de lărgire. A fost un adevărat dezastru pentru că incidentul a ucis o persoană şi a accidentat alte 16.