7 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialIggy Pop va cânta la Târgu-Mureş

Iggy Pop va cânta la Târgu-Mureş

Cunoscutul rocker Iggy Pop va cânta pe scena principală a festivalului Peninsula din Târgu-Mureş, la finalul lunii august. Considerat drept cel care pus bazele stilului punk, Iggy Pop va aduce piese, precum cele de pe albumul de mare forţă Raw Power, din anul 1972. Concertul va avea loc sâmbătă, 27 august. Spectacolul va avea loc sub sigla Iggy and the Stooges, formaţia rock întemeiată în anul 1986.

Cel mai energic solist

„Iggy Pop este cel mai energic solist al tuturor timpurilor, iar cariera sa a început în urmă cu mai bine de 50 de ani, ca toboşar. Al treilea disc înregistrat alături de Stooges, avându-l pe David Bowie ca producător – Raw Power – nu a adus succes imediat trupei, însă a devenit, pe parcursul anilor, unul din albumele determinante ale istoriei muzicii rock, iar mulţi atribuie naşterea stilului punk apariţiei acestui material discografic.

În 2007, Stooges au fost rechemaţi la „datorie”, la iniţiativa lui Iggy Pop, însă elanul s-a oprit în 2009, odată cu moartea chitaristului Ron Asheton. Însă Iggy, tot în acel an, l-a căutat pe vicepreşedintele Sony Electronics, chitaristul James Williamson, care a participat şi el în mod activ la crearea albumului Raw Power, să se alăture trupei şi să reediteze discul”, spun organizatorii festivalului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă