1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialTatăl atacatorului din Norvegia se declară şocat de gestul fiului său, despre...

Tatăl atacatorului din Norvegia se declară şocat de gestul fiului său, despre care a aflat din presă

UPDATE: Atacatorul din Norvegia a scris că tatăl său a fost diplomat şi simpatizant al Partidului Laburist

Suspectul în cazul atacurilor din Norvegia, Anders Behring Breivik, a scris în manifestul de 1.500 de pagini publicat pe Internet că tatăl său biologic, Jens Breivik, a fost diplomat la post în Londra şi Paris şi că era simpatizant al Partidului Laburist, vizat de atacurile de vineri, transmite AFP, citat de Mediafax..

Tatăl, Jens Breivik, divorţat de mama suspectului la scurt timp după naşterea băiatului, a explicat că a pierdut contactul cu fiul său din 1995, când acesta avea 15 sau 16 ani.

„Nu am locuit niciodată împreună, dar am avut câteva contacte în timpul copilăriei lui”, a explicat pensionarul norvegian. „Când era mai tânăr, era un băiat obişnuit, dar închis în sine. El nu se interesa de politică la acea vreme”, a adăugat bărbatul.

El este menţionat într-un lung manifest de 1.500 de pagini pe care suspectul l-a publicat pe Internet chiar înaintea atentatelor.

Tânărul explică faptul că tatăl său, un diplomat care a fost la post la Londra şi Paris, s-a recăsătorit după naşterea lui, în timp ce mama lui s-a căsătorit cu un militar, care a devenit tatăl său vitreg.

Tatăl biologic şi noua sa soţie, care locuiau la Paris, au cerut atunci custodia copilului, dar cererea lor a fost respinsă de justiţia norvegiană.

„Am avut o relaţie bună cu el (tatăl său) şi noua sa soţie până la 15 ani”, scrie presupusul ucigaş, adăugând că i-a vizitat frecvent în Franţa.

Dar contactele au încetat la 15 ani, iar tatăl nu a dat curs unei solicitări de revedere în urmă cu câţiva ani. „Nu îi plăcea perioada mea graffiti între 13 şi 16 ani”, a scris suspectul norvegian.

În manifest, el mai dezvăluie că părinţii săi biologici erau simpatizanţi ai Partidului Laburist, vizat de atacurile de vineri de la Oslo.

––

Tatăl suspectului în cazul atacurilor de la Oslo a explicat că a fost şocat când a descoperit fotografia fiului său în pagina electronică a ziarelor, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Citeam ştirile pe Internet şi, dintr-o dată, am văzut numele şi fotografia sa. A fost un şoc, încă nu-mi revin”, a declarat duminică pensionarul, care locuieşte în Franţa, într-o localitate neidentificată, citat de ziarul norvegian Verdens Gang.

„Sunt în stare de şoc, este absolut teribil de aflu asta”, a adăugat tatăl presupusului ucigaş, precizând că nu cunoştea activităţile fiului său.

Tatăl, divorţat de mama suspectului în momentul naşterii băiatului, a explicat că a pierdut contacul cu fiul său din 1995, când acesta avea 15 sau 16 ani.

„Nu am locuit niciodată împreună, dar am avut câteva contacte în timpul copilăriei lui”, a explicat pensionarul norvegian. „Când era mai tânăr, era un băiat obişnuit, dar închis în sine. El nu se interesa de politică la acea vreme”, a adăugat bărbatul.

Suspectul în cazul celor două atacuri care au îndoliat Norvegia vineri, Anders Behring Breivik, apropiat de extrema-dreaptă, a recunoscut faptele potrivit poliţiei şi a afirmat că a acţionat singur, într-un gest planificat de mult timp.

 

Cele mai citite

Pământul ar fi avut un inel similar ca cel al lui Saturn

O teorie științifică recentă sugerează că, în urmă cu aproximativ 466 de milioane de ani, în perioada Ordoviciană, Pământul ar fi avut un inel...

Black Friday 2024 nu s-a terminat pe Notino.ro: Pe 29 noiembrie sunt cele mai tari oferte!

Campania de Black Friday continuă pe Notino.ro, iar clienții au ocazia să se bucure de reduceri prelungite pe toată durata lunii noiembrie. Pe 29...

Pământul ar fi avut un inel similar ca cel al lui Saturn

O teorie științifică recentă sugerează că, în urmă cu aproximativ 466 de milioane de ani, în perioada Ordoviciană, Pământul ar fi avut un inel...
Ultima oră
Pe aceeași temă