17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialMâncarea exotică, trendul verii 2011. Ce mâncăm vara aceasta

Mâncarea exotică, trendul verii 2011. Ce mâncăm vara aceasta

Trendurile verii 2011 în ceea ce priveşte alimentaţia sunt mâncarea exotică şi alimentele sănătoase. Din ce în ce mai mulţi oameni renunţă la fast food şi aleg să gătească acasă mâncăruri sănătoase şi gustoase, iar cei care obişnuiesc să mănânce în oraş vor să fie cât mai bine informaţi despre ingredientele conţinute de mâncarea pe care o comandă şi despre modul de preparare al mâncării. În felul acesta ei pot evalua într-un mod cât mai riguros aportul nutritiv al mesei.

Studii realizate de Unilever Food Solutions la nivel global şi în România arată că există un trend mondial în ceea ce priveşte interesul pentru mâncarea sănătoasă.

„O masă sănătoasă înseamnă în primul rând echilibru. În funcţie de masa din zi pe care o luăm în oraş, putem alege unul sau mai multe feluri de mâncare: tradiţia românească, care înseamnă o supă sau o ciorbă la felul 1 şi o combinaţie între carne, amidonoase şi legume la felul 2, este bună, cu condiţia să alegem echilibrat felurile de mâncare. O ciorbă de văcuţă grasă, eventual cu smântână, se completează bine cu un grătar de pui slab sau de peşte, orez şi o porţie de salată verde sau de varză.” spune Rodica Tenu, nutriţionist Unilever Food Solutions.

Unul dintre studiile realizate în România în martie de Unilever Food Solutions, legat de obiceiurile de consum ale românilor arată că femeile sunt mai interesate decât bărbaţii de mâncarea sănătoasă. Ei mănâncă la shaormerii şi cantine şi preferă carnea de porc, pe când ele mănâncă în oraş mai degraba salate şi deserturi şi preferă pastele, salata bulgarească, prăjiturile şi salata de fructe.

Cum arată o masă ideală?

O masă ideală pe timp de vară ar trebui să conţină legume în stare crudă sau preparate în aşa fel încât să rămână puţin crocante, uleiuri vegetale în locul grăsimilor animale, peşte sau carne slabă în loc de carne grasă, garnitură (cartofi, orez, paste), preparată preferabil prin fierbere sau la cuptor, nu prin prăjire.

„Pentru o alimentaţie echilibrată, masa de prânz ar trebui să se încadreze între 700 şi 1.000 kilocalorii, iar cina să nu depăşească 400 de kilocalorii. Nu e bine ca desertul să treacă de 100 de kilocalorii, o alegere potrivită în acest sens e îngheţata, în special cea pe baza de lapte. În rest, e bine să-l întrebi pe chelner cum sunt preparaţi cartofii din garnitură (la cuptor sau la tigaie, în ulei) sau dacă tipul de carne preferat e făcut la grătar sau în tigaie. După aceea, mingea e la tine.” precizează nutriţionistul.

Pofte exotice

Potrivit aceloraşi studii, vara lui 2011 este una a poftelor exotice. Unul din patru britanici preferă mâncarea indiană, o treime din americani aleg să comande mâncare mexicană atunci când iau masa în oraş, iar mâncarea chinezească se află în topul preferinţelor a 23% dintre germani. Românii preferă mâncarea exotică, în mod special mâncarea chinezească şi mâncarea din restaurantele mixte.

Un meniu exotic sănătos trebuie să conţină cât mai multe legume, preferabil doar uşor preparate, verdeţuri, peşte sau fructe de mare, carne slabă (preparată la grătar sau înnăbuşită – nu prăjită). Mâncărurile exotice sunt, în general, pline de culori, care provin dintr-un univers de legume, verdeţuri, ierburi aromatice şi mirodenii care stimulează secreţiile gastrice şi ajută digestia. Legumele colorate sunt bogate în antioxidanţi, vitamine, minerale şi fitonutrienţi.

„Foarte atente trebuie sa fie persoanele cu alergii alimentare, când comandă un meniu exotic, să se asigure că preparatul pe care îl comandă nu conţine ingrediente cu efect alergogen”, spune Rodica Tenu.

Alegeri sănătoase la restaurant

Nutriţionistul precizează că un meniu comandat la restaurant este o alegere sănătoasă, dacă are: o sursă de vitamine şi minerale: legume; o sursă de grăsimi bune sau chiar grăsimi esenţiale Omega 3 şi 6: peşte gras, ulei vegetal, margarină de calitate sau seminţe oleaginoase; o sursă de proteine cu valoare biologică ridicată: peşte, pui, vită, muşchi de porc, proteine vegetale (mazăre, linte, soia); carbohidraţi cu eliberare lentă: orez, cartofi, paste, pâine integral. În loc de sucuri îndulcite sunt recomandate apa, limonada sau ceaiul, iar dacă se foloseşte miere pentru a îndulci ceaiul, trebuie ştiut că aceasta se adaugă în ceai dupa ce acesta se răceşte (de preferinţă sub 40 grade Celsius).

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Când își va depune Marcel Ciolacu candidatura la alegerile prezidențiale

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat faptul că, joi, 3 octombrie, Marcel Ciolacu își va depune candidatura la președinție. Semnăturile necesare pentru candidatura la alegerile...

Asigurarea obligatorie a locuinței este, de fapt, facultativă

La nivelul întregii țări, doar 17% dintre locuințe sunt protejate împotriva riscurilor și situațiilor dificile Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD), așa cum este...

Dezlănțuiți creativitatea cu rotiri gratuite

În jocurile online, creativitatea nu este doar un atu; este nucleul fiecărui joc de succes. Dezvoltatorii inovează neîncetat, creând jocuri care nu sunt doar...
Ultima oră
Pe aceeași temă