17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialSiria recunoaşte Palestina, cu capitala la Ierusalimul de Est

Siria recunoaşte Palestina, cu capitala la Ierusalimul de Est

Siria recunoaşte statul palestinian cu capitala la Ierusalimul de Est, a anunţat Ministerul de Externe de la Damasc, relatează NewsIn.

„Siria recunoaşte statul palestinian în graniţele din 4 iunie 1967 şi Ierusalimul de Est drept capitala sa, pe baza păstrării drepturilor legitime ale palestinienilor„, se arată într-un comunicat.

Siria „va considera ambasadă biroul de la Damasc al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, de la publicarea acestui comunicat”, a adăugat ministerul.

Duminică, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a început o vizită în mai multe ţări europene, pentru a obţine susţinerea lor la ONU.

Potrivit agenţiei oficiale siriene de presă SANA, Abbas a salutat recunoaşterea statului palestinian de către Damasc, descriind decizia drept „un pas major care susţine eforturile palestiniene de a obţine recunoaşterea ONU în septembrie”.

Turneul lui Abbas va include vizite în Norvegia, Spania şi Turcia.

Israelul şi Statele Unite se opun demersului palestinian, pe care îl consideră un pas unilateral, şi subliniază că recunoaşterea entităţii ar trebui să fie rezultatul unui acord negociat.

Cele mai citite

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Când clopotele se bat cap în cap

Furtuna și ploile abundente de zilele trecute au stârnit pe toți meteorologii și reporterii de televiziune, care s-au grăbit să propovăduiască apocalipsa, băgând...

Cum alegi parasolarul auto ideal

Parasolarele auto sunt accesorii utilizate pentru a proteja interiorul mașinii de razele solare intense, reducând acumularea de căldură și protejând materialele din interior de...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă