Acum o săptămână, PDL a anunţat că se va înfiinţa Muzeul Comunismului lângă Parcul Carol, în Hala Filaret.
Pentru asta vor intra în reorganizare administrativă Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de Vladimir Tismăneanu, şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), înfiinţat de Ion Iliescu.
Astfel va apărea o singură instituţie de cercetare, ataşată muzeului. Ion Iliescu a reacţionat la această iniţiativă acuzândcă este vorba despre o „ticăloşie ordinară”, care nu urmăreşte altceva decât să desfiinţeze Institutul Revoluţiei Române. Într-un interviu RL, Vladimir Tismăneanu a explicat cum o să arate Muzeul Comunismului şi cum se va înţelege cu viitorii lui colegi, pe care îi numeşte „comunişti luminaţi”.
De ce se înfiinţează abia acum?
V.T.: Muzeul este prioritate. Este incredibil că au trecut 22 de ani fără un astfel de muzeu. În decembrie 2006, una dintre propunerile Comisiei Prezidenţiale era înfiinţarea unui muzeu naţional al comunismului. Această propunere a fost asumată de preşedinte.
Nu credeam atunci că va fi atât de dificilă crearea acestuia, întâmpinarea atâtor piedici: birocraţie şi absenţa iniţiativei politice. Peste 50% din români sunt în favoarea acestui muzeu, conform sondajelor de la finele anului 2010. Există şi sprijin exterior, de la Bruxelles la Washington.
De ce este nevoie de acest muzeu?
V.T.: Memoria este un organism viu şi are nevoie de hrană – altfel se atrofiază. Un muzeu de acest gen nu trebuie să fie doar o colecţie de exponate împietrite, ci o experienţă vie care să meargă mână în mână cu investigarea crimelor comunismului.
Sunt muzee în toate ţările ex-comuniste. Care va fi abordarea celui românesc?
V.T.: Noi vrem să demonstrăm că a fost o dictatură globală. Tânărul care va vizita muzeul trebuie să înţeleagă de ce-ul acestei dictaturi – nu era o dictatură ca oricare alta, ci una care dorea să creeze Omul Nou, să schimbe sistemul de gândire umană.
Balticii au muzeele experienţei totalitare.
La Budaesta e Casa Terorii, centrată pe teoare şi represiune. Fără să diminuăm dimensiunea de represiune, vrem să arătăm ce era Partidul.
În Polonia nu există încă un muzeu naţional, ei au mai multe muzee locale. Nu mi se pare o idee rea nici aceasta.
Ce expoziţii vor fi?
V.T.: Anual se vor face expoziţii, timp de 5 ani, după care se va stabili o colecţie permanentă.
Prima expoziţie va avea tematica „Omul Nou – construct al socialismului”. Vor urma: colectivizarea, geografia represiunii şi organizaţiile de masă (precum UTC). Ideea e să fie un muzeu dinamic, apropiat de modelul Tate din Marea Britanie: o hală artistică.
Se cunosc deja exponatele?
V.T.: Da, însăşi arhitectura muzeului a fost realizată pornind de la obiectele care vor fi expuse. Există un catalog întreg cu exponate pentru prima colecţie, alcătuit de curatori care, din 2009, au cercetat muzeele din Bucureşti, Iaşi, Cluj – au făcut fotografii obiectelor din depozite şi arhive. La intrare s-ar putea să apară o murală cu Lenin care întâmpina Armata Roşie la intrarea în Bucureşti. Vor fi şi videoproiecţii, ale unor artişti contemporani români.
De ce Hala Filaret?
V.T.: Bucureştiul, în pofida aparenţelor, nu are multe spaţii potrivite pentru un astfel de muzeu. Hala Filaret întruneşte numeroasele condiţii necesare: localizare, temperatură, spaţiu şi alte detalii. Problemele vor fi cauzate de faptul că este unul dintre terenurile cele mai dorite din Bucureşti, aflat în prezent în proprietatea Ministerului Economiei.
De ce nu Palatul Parlamentului?
V.T.: S-a discutat şi această versiune, dar sălile care ne-au fost puse la dispoziţie nu puteau acomoda tipul de muzeu pe care îl dorim. Erau fie probleme de spaţiu, fie de umiditate sau temperatură. Plus că Palatul Parlamentului este el însuşi un exponat, iar exponatul şi muzeul nu pot fi unul şi acelaşi.
Se poate face muzeul în plină criză economică?
V.T.: Criza s-a atenuat, iar costurile muzeului nu mi se par mari, mai ales dacă se va recurge la strângere de fonduri. Există totodată fonduri europene care pot fi folosite în această direcţie.
A existat la un moment dat iniţiativa unui regretat om de ştiinţă, Claudiu Matasa, fost deţinut politic, consul onorific al României în Florida. El a dorit să doneze 100.000 dolari pentru înfiinţarea unui muzeu, în jurul anului 2005, dar nu a avut cui.
Cum aşa?
V.T.: Suma a fost oferită Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, condus de Marius Oprea la acel moment. Fiindcă nu exista o structură instituţională potrivită, Institutul nu putea primi banii. Astfel, Claudiu Matasa a plecat pe lumea cealaltă mâhnit că a oferit o sumă şi nu a avut cine să o primească.
Ion Iliescu susţine că, sub pretextul creării noului muzeu, se urmăreşte desfiinţarea Institutului Revoluţiei (IRRD).
V.T.: Unificarea e văzută de dl. Iliescu drept o chestiune politică – eu zic că e mai degrabă economică, de unificare a resurselor în favoarea unui institut care să existe în simbioză cu muzeul dictaturii comuniste. Şi IICCMER se desfiinţează. Problema institutului lui Iliescu a fost discutată public – este văzut ca un institut partizan. Eu nu sunt implicat în această polemică, nu acesta e scopul cercetărilor mele.
Şi institutul dvs. a fost acuzat de partizanat.
V.T.: Nu cred că a fost vorba de partizanat, de orice fel. Dimpotrivă, promovăm doar cercetarea. Ştiinţa nu e partizană.
Se vor unifica cele două institute – IRRD şi IICCMER pentru crearea noului organism de cercetare?
V.T.: Noul institut nu va însemna fuzionarea lor. Ele dispar şi apare un nou institut, braţul de cercetare al Muzeului Naţional al Comunismului.
Cine vor fi cercetătorii noului institut?
V.T.: Intrarea în acesta va fi pe bază competenţelor. Se va face un concurs şi se vor selecta oamenii pe criterii obiective: publicaţii, cunoaşterea limbilor străine, performanţă academică etc.
Proba se discută acum cu cărţile pe masă – şi nu mă refer la cărţile de joc, ci la publicaţii. Totodată, nimeni nu va fi întrebat de opţiunile politice.
Cum vi se par specialiştii din IRRD?
V.T.: Nu îi ştiu pe toţi. Au fost însă aduşi oameni din seria istoricilor stalinişti, care aparţin structurilor din cadrul câtorva instituţii fundamentate în ultima perioadă a comunismului: Centrul de istorie şi teorie militară, Institutul de istorie al Partidului Comunist, istoricii de la secţia de propagandă a Comitetului central.
În ce paradigmă se va încadra noul institut?
V.T.: Viziunea va fi cea propusă de Comisia Prezidenţială: regimul din ’45 până în ’89 a fost ilegitim şi criminal. Acesta este punctul de plecare pentru noul muzeu şi noul institut, care nu se negociază.
Cum va trata momentul
revoluţiei?
V.T.: În spiritul raportului final (al Comisiei Prezidenţiale – n.r.). Actualul institut şi probabil şi muzeul se vor ocupa şi de consecinţele regimului comunist – nu doar de perioada de până în ’89. Avem în vedere şi mineriadele, spre exemplu.
Care sunt diferenţele dintre cele două viziuni: ale IICCMER şi IRRD?
V.T.: Sunt două viziuni distincte, cu contraste ireconciliabile: Una aparţine comuniştilor „luminaţi”, perestroikismului românesc, gorbaciovismului á la roumaine.
Pentru Iliescu, comunismul nu a fost aplicat corect: dacă nu s-ar fi ajuns la excesele cultului personalităţii, dacă Securitatea şi-ar fi văzut de atribuţiile ei, lucrurile ar fi fost tolerabile, ba chiar dezvoltabile.
Noi susţinem că din ’45 până ’89, prin încălcarea voinţei poporului român, s-a impus un regim ilegitim. Că niciodată în această perioadă nu a fost legitim, deşi au existat mici perioade de reformă.
Claudiu Iordache apără Institutul Revoluţiei
Contactat de România liberă, Claudiu Iordache, directorul Institutului Revoluţiei, a refuzat să ne acorde un interviu. Ne-a scris, în schimb, un e-mail în care spune că „Institutul Revoluţiei este ţinta unui atac concertat” şi că „tot ce se doreşte este blocarea cercetării”.
Ne-a trimis, apoi, o „Scrisoare adresată domnului Volodea Tismăneanu”, scrisă acum un an, în care îl acuza pe acesta: „Pretindeţi, după ce l-aţi eliminat pe Marius Oprea cu mijloace strict bolşevice, să acaparaţi şi Institutul Revoluţiei Române”.
Din aceeaşi scrisoare aflăm că „IRRD caută să salveze de asaltul forţelor restauraţiei securiste dovezile curajului şi abnegaţiei unui popor întreg”. Claudiu Iordache încheie mesajul cu îndemnul „Jos labele de pe Revoluţia Română!”.
CV Vladimir Tismăneanu, 60 de ani
1974 – a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti
1981 – a plecat din România din motive politice şi s-a stabilit în America
1998 – profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Maryland
2006 – preşedinte al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste
2009 – preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
