Octavian Bădescu este antreprenorul român care a creat și gestionat cu succes mai multe companii, printre care și cea de curierat Sameday Courier, prima firmă listată pe piața AeRO a BVB.
A absolvit Academia de Studii Economice, secția Contabilitate și Gestiune, a urmat cursuri postuniversitare de Comunicare și Relații Publice la SNSPA și apoi a făcut un MBA organizat de ASE cu o universitate din Paris. Nu a fost dintotdeauna antreprenor, cum îi place să spună. A pornit la drum predând într-o școală cu profil economic, perioadă ce a constituit un bun exercițiu de învingere a timidității.
Pe la 26 de ani s-a angajat ca agent de vânzări în curierat, acceptând un salariu de 50 de dolari, în condițiile în care salariul minim era 100 de dolari. După un timp, a ajuns director de vânzări și marketing. Recunoaște că ascensiunea rapidă s-a datorat nu numai abilității lui de a convinge clienți mari, ci și faptului că a început să lucreze acceptând un salariu mic.
„Am avansat, dar concurența mea care era? Doar cei care au acceptat acel salariu. Cei care erau mai buni decât mine probabil nu-l acceptau. Mi-a fost o lecție mai târziu, deoarece tactica aceasta, pe care nu am conștientizat-o atunci, de a intra cu stacheta jos, te poate propulsa. Nici
nu-mi închipuiam că voi trăi doar din salariu fix, ci că voi fi atât de bun, încât voi câștiga din comisioane. Voiam să învăț și am învățat destul de repede“, povestește Octavian Bădescu.
Următorul pas
S-a mutat apoi la o altă companie de curierat, ca director de vânzări, pe care a preluat-o ca director general când avea 50.000 de dolari încasări pe an. În patru ani încasările ajunseseră la 800.000 de euro. În 2006 a ajuns și asociat minoritar. Diferența de viziune apărută la un moment dat între el și acționarul majoritar l-a determinat să-și vândă părțile sociale și să plece.
Șase luni fost consultant pentru DPD, o companie de curierat a poștei franceze, timp în care a făcut studii de piață în România și Bulgaria pentru Geopost, compania ce-i deținea. Era exact în momentul în care ei decideau să intre pe piețele din România și Bulgaria. După alte șase luni, în anul 2007, a pornit Sameday Courier.
Riscuri asumate
De ce a riscat și nu a acceptat ofertele pe posturi manageriale primite de la alte firme? „Aveam 30 de ani atunci, era un punct de inflexiune. Mi-am spus că dacă nu mă apuc acum, atunci când? Dacă la 60 de ani mă uitam înapoi aș fi regretat cu siguranță că nu am făcut acest pas. Am vândut două garsoniere, în perioada bună, și am pornit propria afacere cu 50.000 de euro. Am riscat, banii mi-ar fi ajuns doar pentru șase luni. După câteva luni de la înființare au venit în companie și foști colegi de la firma de curierat la care lucrasem. M-au căutat deoarece și-au dat seama că diferența aceea de viziune care a dus la plecarea mea de acolo a arătat că avusesem dreptate. Unul dintre ei, Lucian Baltagu, mi-a devenit asociat și acum conduce compania“, spune Bădescu.
„Speculez foarte bine oportunitățile, dar nu fac antreprenoriat de dragul antreprenoriatului. Valoarea pe care o apreciez este libertatea. Nu vreau să mor cel mai bogat din cimitir.“
Compania Sameday a accelerat rapid odată cu acest flux de colaboratori care i s-au alăturat.
Companiile de curierat la nivel global funcționează pe două criterii: destinație și timp de livrare. În funcție de destinație, există curierat domestic cu componentă locală și națională și curierat international. În funcție de timpul de livrare, există curierat cu livrare overnight (peste noapte – n.n.) și same day (în aceeași zi – n.n.). Octavian Bădescu a ales curierat same day. „Cunoșteam trendurile mondiale, știam ce se întâmplă în piață și unde e loc în România și am vrut să mă poziționez de la început pe o nouă nișă, să o ocup cel puțin imagologic.
Am fost primii pe piață pe această nișă și suntem și acum. Nișa aceasta în sine, la nivel mondial, contează doar 7% din valoarea trimiterilor, nu din volum, sunt trimiteri mai scumpe. Am căutat să obținem bani din mai puține trimiteri, aceasta era ideea, acolo unde aveam concurența mai mică. Și acum în România cota livrărilor de piață la curierat în aceeași zi nu este mai mare de 1% din total, dar trendul e de creștere. Sigur că, neajungând banii din same day și existând și clienți care ne doreau pentru alte servicii și nevoi ale lor, atunci noi prestăm și alte servicii. Cifra de afaceri se face din mai multe componente de curierat, din marketing direct și din livrări poștale. Am făcut de toate, dar poziționarea pe piață a fost importantă.“
A condus compania un timp, însă spiritul antreprenorial – în traducerea noastră, neastâmpărul de a face și altceva, de a fi „liber“ – l-a îndemnat să-și lase asociatul la conducerea operațională a firmei și el să mai testeze ceva.
A pornit în paralel într-un alt proiect antreprenorial, Retailplus Eastern Europe, gestionând în regiune un proiect din sectorul serviciilor activ deja în Israel, pe zona de cercetare de piață. Evident, tot o zonă de nișă, verificarea modului în care erau prezente diverse branduri în punctele de vânzare.
Ce legătură este între cercetarea de piață și curierat? Este, pentru că se ba-zea-ză pe rețele de oameni peste tot prin țară, rețele care existau, pentru care nu era nevoie să creeze o structură separată. Abia când afacerea a crescut suficient a ajuns o structură separată.
Retailplus Eastern Europe a pornit în 2008, a devenit lider de piață pe zona aceasta, apoi a extins-o în țările din fosta Iugoslavie și Bulgaria, ajungând la o cifră de afaceri de aproape un milion și jumătate de euro.
Listarea la bursă
A fost și momentul în care i-a achiziționat o companie din grupul Nielsen, foarte mare, originară din America. „Am vândut toate participațiile mele acestei firme în 2012. A fost un proiect antreprenorial care poate fi un studiu de caz, pornit de la zero, lider de piață în România, apoi în Balcani, un milion și jumătate euro cifră de afaceri, exit către un strategic internațional. În patru ani, un proiect profitabil în fiecare an. Beneficiul versus investițiile făcute și versus timp e foarte mare. În paralel, sigur că supervizam și activitatea de curierat, Sameday a crescut și ea. Ca principală bornă – în 2015, a fost prima companie de curierat listată pe bursa românească și prima listată pe piața AeRO. Unul dintre motivele pentru care am listat pe bursă a fost obținerea unei valori de piață a companiei.
Genul meu nu este să creez companii pe care să le las moștenire copiilor, nepoților. Am avut companii care sunt calificate ca mici și medii, nu mari. Care nu folosesc multe active și atunci e greu de evaluat, dacă ai un milion jumătate de euro sau trei cum avem acum, dar ai active de 200 de mii de euro și un profit care fluctuează destul de mult. E o anume volatilitate. Și atunci e foarte greu să vezi valoarea de piață. E importantă evaluarea făcută de un terț, iar dacă acest terț a evaluat cumpărând, atunci ai credibilitate. De aceea am pus pe piață 10-12%.
Un alt motiv a fost poziționarea, deoarece am fost mereu primii, iar asta rămâne – listarea pe AeRO – și peste 50 de ani. Urmează vizibilitatea. Apoi am urmărit și o motivare a angajaților, dar și o presiune pe management, pe noi înșine. Una este să vedem cât câștigăm noi și alta este să ai și presiunea unui terț care este investitor, care a cumpărat de la tine. Nu trebuie să-i înșeli încrederea! Mulți angajați au cumpărat acțiuni, am vrut să le creez mentalitatea de acționar, să treacă la alt nivel de implicare“, explică Octavian Bădescu implicațiile listării pe bursă a companiei.
„Cunoșteam trendurile mondiale, știam ce se întâmplă în piață și unde e loc în România și am vrut să mă poziționez de la început pe o nouă nișă, să o ocup cel puțin imagologic. Am fost primii pe piață pe această nișă și suntem și acum.“
Decizia delistării
Listarea a avut succes, iar Sameday a vândut cam cât a dorit să vândă la momenul respectiv. Cu timpul, dezavantajele, pe care le știa de la început, însă avantajele erau mai mari, au început să cântărească mai mult în sensul creșterii unor costuri, a birocrației, a deciderii unui exit total. A fost momentul în care, cântărind, a ales ca la începutul acestui an să delisteze compania de pe bursă. Nu înainte de a cumpăra acțiuni de la cei cărora le vânduse mai înainte, condiția de delistare fiind să deții minimum 95% din acțiuni.
„În povestea cu listarea toată lumea a avut de câștigat. A fost o listare de succes. Acționarii minoritari au cumpărat cu o sumă și, când au vândut acțiunile, au câștigat între 20 și 40%, depinde cum au cumpărat. Iar în timpul acesta au luat dividende. Desigur, a existat și un anume sindicalism bursier, unii nu voiau să-mi vândă, au vrut să speculeze. Nu știu dacă e firesc, nu este o mentalitate de asociat, o anticipam, dar atunci când se și întâmplă e ceva care nu-ți place. Ca tip de abordare, mentalitatea câtorva investitori minoritari nu e una de parteneriat, asta a fost una din constatările pe care le-am făcut. Nici relația cu reglementatorul ASF nu mi-a plăcut în final, se mișcă greu, ne-a luat vreo șase luni o delistare simplă. În fine, compania a crescut permanent, anul trecut a avut față de 2015 o creștere de peste 50% a cifrei de afaceri, am ajuns la peste 3 milioane de euro încasări, profitul a crescut și el. Nu a pierdut nimeni din listare și este un proiect de succes care arată cum bursa poate servi uneori strategic interesului companiei.“
Setarea de obiective
L-am întrebat dacă își planifică totul, dacă face ceva la impuls, iar răspunsul a venit prompt: „Nu, pentru că acest lucru mi-a adus întotdeauna beneficii. Povestea asta cu făcut planuri, la modul sistematic, a început încă de prin anul I de facultate. La începutul anului îmi puneam într-o agendă obiectivele pentru anul respectiv, desigur, specifice vârstei – să nu am restanțe, să cuceresc cinci fete, să învăț spaniola, diverse. Și fiecare obiectiv era punctat în funcție de importanța pe care i-o dădeam eu. La finalul anului aveam un criteriu de evaluare și dacă făceam între zero și 25 de puncte anul era dezastruos, între 25-50 era slăbuț, între 50 și 75 era bunicel și peste 75 era excelent.
Cei care își pun obiective înalte realizează mai mult decât cei care își pun obiective scăzute, cei care își pun obiective realizează mai mult decât cei care nu-și pun și cei care își pun obiective precise realizează mai mult decât cei care-și pun obiective vagi. Trebuie să-ți pui obiective, obiective înalte și obiective precise. Nu prea se poate însă ca pe toate planurile vieții, în aceeași perioadă de timp, să obții maximum. Conform propriilor criterii, eu nu am avut niciodată un an excelent, dar o traiectorie ascendentă pot spune că a existat. E o vorbă: dacă nu știi în ce port vrei să ancorezi, nici un vânt nu ți-e prielnic. Te ajută mult în viață să ai astfel de obiective, pe care să le setezi pe un orizont cât mai îndepărtat. Am un proiect: «Octavian 2050», de exemplu. Dacă știu unde vreau să fiu în 2050, îmi imaginez un tablou general și astfel știu unde trebuie să fiu la 50, 60, 70 de ani, ce trebuie să fac azi pentru a reuși să ajung atunci acolo. În momentul în care ai aruncat undița, ai un fir călăuzitor. Sigur că nu vei putea merge chiar direct pe el. Însă este foarte greu ca cineva să te împiedice să-ți atingi obiectivele. În viață, în rare cazuri, cineva își pune în cap ca tu să nu ajungi acolo. Vii în contact cu oameni și situații care te pot deturna, te pot da înapoi, de acord, dar, în principiu, ești pe acolo. Cam asta este strategia mea și mi-a folosit. Mi-am setat chiar și perioada optimă în care să mă însor, să am copii și așa a fost. Am avut și noroc. Norocul contează cel puțin 50% în viață. Însă, dacă știi unde vrei să ajungi, atunci recunoști circumstanțele din jurul tău și reușești să le preiei pe cele care te ajută și să le dai la o parte pe celelalte“.
Timpul pentru exit
Nefiind antreprenor de bani gata, pornind la drum de la zero, a preferat să lucreze cu oameni aflați la început de carieră, „să identific aurul în minereu și să iau oameni cât mai tineri care se formează împreună cu mine. Compania trebuie să crească odată cu oamenii. Dacă omul crește mai repede decât compania, el pleacă, dacă compania crește mai repede decât omul, atunci el nu mai e bun pentru companie, iar atunci tu trebuie să găsești echilibrul. Mă interesează mai puțin pregătirea și mai mult mentalitatea, prefer să-i formez eu“.
Există oameni în companie cu care lucrează de peste 12 ani. Iar acum, ușor, ușor, se pregătește să iasă chiar el din echipă, pornind de la mentalitatea că după ce a creat și a crescut o afacere, aceasta, ca să aibă valoare, trebuie să poată funcționa și fără el.
„Dacă afacerea e dependentă de tine, nu mai are valoare. Antreprenorul e o persoană care identifică o nevoie insuficient satisfăcută în socie-tate, care pune împreună într-un demers creativ factorii de producție necesari soluționării ei, care își asumă riscul capitalului investit în scopul maximizării profitului optenabil. Asta e ceea ce vreau eu să fac.“
Cu această mentalitate, te-ai fi așteptat să aibă deja în minte o viitoare afacere, dar este doar în parte așa. Deoarece, spune Octavian Bădescu: „Eu nu am visat să devin antreprenor. Mi-a plăcut să conduc oameni, să fiu liber și să mă implic social cumva. De fapt, să am un impact pozitiv, din perspectiva mea, asupra unui număr cât mai mare de oameni și atunci, la un moment dat, această cale a fost cea antreprenorială. Speculez foarte bine oportunitățile, dar nu fac antreprenoriat de dragul antreprenoriatului. Valoarea pe care o apreciez este libertatea. Nu vreau să mor cel mai bogat din cimitir. Nu am ambiții financiare majore, chiar dacă, implicit, asta mă poate frâna strict pe acest palier. Eu acționez la modul construcție-consolidare. Asta te împiedică să faci un zgâ-rie-nori, ca dovadă că am avut afaceri care au ajuns acum la doar 3 milioane de euro în 10 ani. O creștere graduală, cu profit crescut în fiecare an, dar când îmi cade un etaj, când îmi voi atinge limita de competență, să spunem, nu cad până jos, cad doar cu un etaj, ultimul construit”.
