3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialEducaţie rutieră la slujba de duminică

Educaţie rutieră la slujba de duminică

Autorităţile locale bistriţene vor să-i disciplineze, în trafic, pe biciclişti şi pe căruţaşi prin sfaturi despre codul rutier oferite la slujba de duminică. Prefectul judeţului, Cristian Florian, le-a recomandat primarilor să-i îndemne pe poliţişti să participe la liturghii şi să le facă educaţie rutieră sătenilor.

„În ultima vreme, am avut o serie de accidente şi ne-am confruntat cu indisciplina acestor participanţi la trafic, fapt care impune o campanie. În prima fază, îi vom informa pe cetăţeni, fie prin presă, fie cu ajutorul primarilor şi poliţiştilor, în cadrul unor adunări populare sau, după cum se mai obişnuieşte, imediat după slujba religioasă de duminică, când se fac anumite anunţuri de interes pentru cetăţenii respectivelor comunităţi”, a declarat Florian.

Poliţiştii vor mai lucra în următoarele zile şi la identificarea unor rute ocolitoare pentru căruţaşi, care să-i scoată pe aceştia din traficul aglomerat, unde pot cauza diverse accidente. 

Accidentele grave, mai multe la sat decât la oraş

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, Roberto Hasnaş, a explicat că cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc în zona rurală, în special pe drumurile naţionale DN 17, DN 17D şi DN 17C. În primele şase luni ale anului au avut loc 34 de asemenea accidente rutiere, în care au murit 13 persoane. Poliţiştii au mai spus că la un număr identic de accidente petrecute în zona urbană, în acelaşi interval de timp, au murit doar doi oameni.

Principalele nereguli care au cauzat aceste accidente au fost excesul de viteză, depăşirile neregulamentare şi traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni. Între aceste accidente s-au numărat şi patru în care au fost implicaţi biciclişti, dintre care doi au murit, şi doi conducători de mopede, care au fost răniţi grav.

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă