Teodor Şuşman, dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu

Istoricii au descoperit în arhive o serie de documente inedite semnate de fostul primar din Răchiţele.

Pentru cei care nu cunosc detaliile instaurării regimului comunist în România trebuie spus, încă de la început, foarte pe scurt, că, pentru a prelua controlul, comuniştii au dus o politică duală: pe de o parte, au vizat eliminarea elitelor (politice, economice, culturale etc.), iar pe de alta atragerea şi impunerea în funcţii a marginalilor societăţii sau a unor persoane cu un trecut dubios, care puteau deveni uşor unelte docile în mâinile noii puteri.

Această politică poate fi identificată la toate nivelurile societăţii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, iar reacţia de respingere a populaţiei a luat forme diferite. Una dintre acestea a fost reprezentată de apariţia de grupuri de luptători anticomunişti, care timp de mai bine de un deceniu au încercat, într-o luptă disproporţionată, să ţină trează speranţa românilor într-o schimbare de regim, care, din păcate, nu a avut loc decât mult prea târziu. Unul dintre cele mai cunoscute grupuri de partizani anticomunişti din România a fost cel condus de Teodor Şuşman din Răchiţele, judeţul Cluj. Acest grup a intrat în atenţia opiniei publice mai cu seamă în contextul acţiunilor desfăşurate de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România pentru identificarea şi deshumarea a trei dintre partizani: Teodor Şuşman (23 iunie 2010) şi Toader şi Avisalon Şuşman (5-8 iulie 2011).

Şuşman, „părintele moţilor”

Teodor Şuşman a fost primar în Răchiţele timp de 10 ani, fără să fi fost membru în vreun partid politic, şi s-a remarcat în special prin faptul că a luptat pentru a apăra interesele moţilor. Familia sa era una dintre cele mai înstărite din zona Huedinului: avea două gatere de cherestea, un magazin sătesc, 7-8 hectare de pământ, vaci, boi, cai, oi şi 295 de familii de albine. Gospodăria, în care lucrau şi doi angajaţi (slugi), era bine organizată şi administrată, fiind formată dintr-o casă impunătoare, grajd, livadă cu pomi fructiferi.

Ca lider recunoscut al zonei, Teodor Şuşman era vizat direct de politica noului regim, fiind înlăturat din funcţie la scurtă vreme după preluarea puterii de către comunişti. În acest context, o serie de neînţelegeri mai vechi dintre el şi un alt localnic, Suciu Paşcu, deţinător, la rândul său, al funcţiei de primar pentru câţiva ani în perioada interbelică şi imediat după instaurarea comunismului, s-au acutizat treptat, iar în acei ani au atins apogeul. Magazinul pe care îl deţinea Teodor Şuşman a fost închis şi jefuit, chiar prin complicitatea primarului de atunci, Suciu Paşcu, i-a fost apoi sechestrat depozitul de cherestea, iar materialul lemnos a fost valorificat în interes personal de către acelaşi primar.

Context tulbure

În acest context tulbure, la 18 martie 1948, nemulţumit de şicanele şi acuzele pe care „repre­zentanţii” locali ai noii puteri i le aduceau, Teodor Şuşman a scris două scrisori: una către „pretor” şi alta fără un destinatar explicit, dar care era în mod cert adresată autorităţilor vremii, şi în care explica, pe de-o parte, cine este, ce a făcut pentru comunitate, iar pe de altă parte, de ce câteva persoane din sat au dat declaraţii răuvoitoare la adresa sa. Dar ceea ce este cel mai important, în opinia noastră, este faptul că cele două scrisori explică resorturile care l-au determinat să fugă în munţi. De altfel, temerea sa cu privire la efectele delaţiunilor consătenilor trecuţi de partea comuniştilor era justificată, pentru că la scurt timp după redactarea scrisorilor, la 18 august 1948, o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l aresta, fără însă ca acest lucru să fi fost posibil.

Teodor Şuşman a fost fugar timp de peste trei ani, alături de trei dintre fiii săi (Toader, Avisalon şi Traian), lor alăturându-li-se şi alţi nemulţumiţi de regimul comunist. Destinul său şi al familiei sale a fost însă unul tragic, comparabil cu al altor familii de luptători împotriva comunismului din alte părţi ale ţării. Potrivit documentelor Securităţii, Teodor Şuşman s-ar fi sinucis trăgându-şi un glonţ în cap la 15 decembrie 1951. Inves­tigaţiile arheologice ale CICCR au schimbat însă datele problemei. În urma cercetărilor criminaliştilor, reprezentanţii Parchetului Militar din Cluj au declarat că nici unul dintre cele şase gloanţe identificate nu ar fi provenit din arma lui Teodor Şuşman. Traian a fost arestat şi condamnat, Toader şi Avisalon au murit (potrivit documentelor Securităţii) arşi de vii într-o şură, căreia i s-a dat foc pentru a-i determina să se predea. Catrina Şuşman, soţia lui Teodor Şuşman, a murit „de inimă rea”, iar cei doi copii mai mici, Emilian şi Romulica, au ajuns cu domiciliu obligatoriu la sute de kilometri de satul natal.

Distrugerea „Raiului lui Şuşman”

În gospodăria sa, „Raiul lui Şuşman” cum era cunoscută în zonă, a fost instalat iniţial postul de Miliţie şi se desfăşura anchetarea sătenilor, pentru ca ulterior să fie dărâmată integral. În ceea ce priveşte cele două scrisori ale lui Teodor Şuşman (identificate în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi) pe care le redăm mai jos, apreciem că ele pot fi utile celor interesaţi să îşi contureze o imagine despre ceea ce s-a întâmplat în anii instaurării comunismului într-un sat din Munţii Apuseni şi, mai ales, despre ce fel de „personaj” a fost Teodor Şuşman.

Iată documentul inedit, semnat de Teodor Şuşman… 

 
„Domnule Pretor (tăiat ulterior – n.n.)

Declaraţie (cu alt tip de scris şi altă cerneală – n.n.)

Subsemnatul nu voiu a stărui să arat numai câteva date din trecutu meu, aci în comună. M-am născut aci din părinţi săraci şi muncitori, am muncit şi eu aci 30 de ani cu soţia mea. În acest interval de timp nu am cumpărat imobile ci am vândut şi din ce am avut ca moştenire.

Am fost acuzat că eu am exploatat pădurile. Nu am exploatat nici o pădure ce (ci – n.n.) am cumpărat material lucrat şi parcele ca orice locuitor din comună şi orice străin. Mă întreb, nu aveam acest drept de a munci ca alţi[i] pentru că aceie (sic!) ce mă acuză în frunte cu Suciu Paşc au făcut şi el şi fraţii lui acel lucru. Ba mai mult numitu în timpu cât a fost primar sub Manişti au cumpărat terenuri întinse de pământ. Tata lui şi fraţii lui au luat bucata de pământ de la mai mulţi săraci cum e cazu familiei Ilaş şi Ţule şi altele. Numitu Suciu Paşc nu a avut moştenire, ci toată averea lui au făcut-o în timpu cât a fost primar în mai multe rânduri sub manişti şi sub liberali. Aceasta se poate dovedi nu cu fraţii lui şi cu cei din organizaţie (organizaţia PCR – n.n.) care stau sub influienţa lui, ci cu locuitori din comună.

Am fost acuzat că am bătut p[r]in 1935 oameni. Nu este adevărat, că în aceia vreme numitul era primar, când au făcut cea mai mare agitaţie şi propagandă contra sovitelor (?) împreună cu mai marii zilei, în frunte cu Dunca, care pe aceia vreme era prefect de Cluj. Spuneau atunci că au avioane de s-ar întuneca ceru. Recunosc că am bătut pe câţiva beţivi scoţându-i din crâşmă şi pe ei şi pe femeile lor care stătea[u] prin crâşme zile dearându şi copiii lor în şcoală erau cu păduchi. Da i-am scos din crâşme şi i-am îndemnat la muncă. Asta a fost prin 1925, după ce prin grele suferinţe am câştigat pentru comună păşuni şi păduri.

Era firesc lucru să-i scot din crâşme la muncă după ce erau ei stăpâni pe întinsele şi vaste terenuri smulse din mâna latifundiarilor şi acoliţilor lor pentru care curaj am fost pus în temniţă şi am avut un proces în care am fost acuzat de şef de rebeliune, judecându-mă timp de 4 ani. Da, i-am scos din crâşme căci mi-au fost dragi, că nu-i puteam vedea căzuţi în ruină şi în robia alco[o]lului dându-le sfaturi şi îndemnându-i la muncă. Toate aceste acte se află la Tribunal Cluj ca acte doveditoare la cele afirmate. Am fost acuzat că am fost legionar. Nu am fost, că acei ce mă acuză au fost cu sumanu negru la Alba Iulia, Suciu Paşc, Giurgiu Ioan şi Giurgi Petre Tarlachi şi alţi[i] au defilat în faţa lui Horia Sima. Da este evident, am fost mereu ameninţat de Suciu Paşc şi alţi[i] în epoca legionară că voi fi dus la Călăţele la torturi şi acuzându-mă că sunt jidănit şi că nu se formează cuiburi din cauza mea, asta se poate dovedi cu Ungur Iuliu şi Balaş Toader din Răchiţele.

Am fost acuzat că sunt ostil organizaţiei tot numai de aceşti discipoli ai lui Horia Sima, că din cauza mea nu se înscrie oamenii în organizaţie. Nu este adevărat, întrucât Suciu Paşc forţat de faptele lui de tâlhăria cu spargerea prăvălii au trecut în tabăra lui Tătărescu, unde Duca li-au salvat, având mare influienţă şi pe urmă au trecut comunist sub mască. Eu am fost din 1923 şi până în 1928 în fruntea poporului nu ca politician, ci ducând o luptă pentru drepturile maselor proletare. Pot să afirm că atunci Suciu Paşc şi rudile lui m-au acuzat atunci de agitator şi de revoluţionar. Asta a făcut cu manişti, oameni mari ai timpurilor de atunci au scris un Rebreanu articole de calomnie în ziarul Patria numai pentru motivu că eu nu eram manist.

Menţionez că aproape reuşisem prin 1927 să formăm un partid muncitoresc în munţi, dar am fost împiedecat de manişti în frunte cu Suciu Paşc şi de alţi[i].

Apărătorul drepturilor

Trecutu meu este cunoscut de oameni cu judecată de prin toate comunile din munţi, cari pot dovedi oricând că am fost omu care am apărat drepturile poporului sub toate guvernele de ciocoi. Am fost primar până în 1946 unde am stat la postu meu şi am îndeplinit cu punctualitate toate ordinele şi cerinţele posibile ce a contribuit Comuna noastră săracă pentru viteaza Armată Roşie care ne-au eliberat de sub jugul nazist, am dat sfaturi pentru a îndeplini condiţiile armistiţiului, nu am fost ostil ci mi-am făcut datoria.

Să ştie că în 1922 contra mea au făcut denunţ că am fost contra contra dinasti[ei], că în acel an am spus primarului Bălaş Gh. că şi ţara noastră ar putea fi republică condusă de un preşedinte. Acesta am spus-o cu ocazia încoronării.

Declar că aş fi lucrat la organizaţia partidului dar am fost împiedecat sistematic prin faptul că din 1946 în toate întrunirile poporului am fost criticat şi acuzat din ură de către Suciu Paşc, tâlharu ticălos, până ce masele poporului s-au scandalizat de atâta invidie şi ură din partea lui.

Nu am nici o vină şi sunt mândru de mine că am muncit pentru popor şi în cele mai grele vremuri, şi am ajutat chiat pe acei ce azi vânează capul meu cu minciuni, ca la adăpostul acestor uneltiri să poată duce în eroare organele de conducere al organizaţiei şi să-şi mascheze prin uneltiri viclene de care numai Suciu Paşc e în stare să conducă mişcările anti democratice.

Ar fi un păcat strigător la cer ca numai la simplele afirmaţii mincinoase să fie acuzat şi învinuit pe nedrept un om, căci unde ar fi dreptatea lui Dumnezeu atunci şi dreptatea oamenilor pe pământ.

Filele vieţii

Aceste sunt numai o mică parte din filele vieţii mele şi din trecutu de luptă ce l-am avut pentru consăteni[i] mei de aci din comună precum şi numai câteva date luate aşa, la întâmplare, pentru a mă apăra contra unei şarlatanii puse la cale de un instrument de minciună din clica manistă.

Rugându-vă D-le pretor a cerceta şi a vă convinge de nevinovăţia mea şi de netemeinicia declaraţiilor, date numai din ură, cunoscând trecutu persoanelor care semnează aceste declaraţii.

Răchiţele la 18 III 1948
Cu supunere şi respect.
Trăiască Republica
Şuşman Teodor”

Nota Redacţiei: Această urare, „Trăiască Republica”, trebuie înţeleasă în contextul în care Teodor Şuşman încerca o reconciliere cu autorităţile vremii. Însă este cunoscut faptul că primarul din Răchiţele a fost unul dintre cei îndrăgiţi de Regele Ferdinand I, de la care a obţinut pentru moţi dreptul de a-şi păşuna turmele pe marginea şanţurilor, în timp ce ce aflau în transhumanţă.

Argument

Teodor Şuşman a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi eroi ai luptei anticomuniste, după ce arheologii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului au pornit o investigaţie, în urma căreia au fost descoperite osemintele acestui luptător. Teodor Şuşman a fost o figură contestată de către adversarii săi, pentru că i-a executat pe o serie de colaboraţionişti, după instaurarea regimului comunist. Printre aceştia s-a numărat şi unchiul actualului premier, Emil Boc. Istoricul Cosmin Budeancă a descoperit două scrisori ale lui Teodor Şuşman, în care îşi explică acţiunile. România liberă publică, în premieră, prima dintre scrisori, iar săptămâna viitoare, tot în Aldine, o vom publica pe cea de-a doua. Prima scrisoare este însoţită de un studiu introductiv realizat de Cosmin Budeancă. Intertitlurile aparţin redacţiei.

Claudiu Pădurean