19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăMoody's ar putea reduce ratingul SUA din cauza impasului politic

Moody’s ar putea reduce ratingul SUA din cauza impasului politic

Moody’s, care a produs indignare în Europa după ce a redus ratingurile Portugaliei şi Irlandei până la categoria “junk” (nerecomandat pentru investiţii),a avertizat că ar putea reduce şi ratingul maxim AAA acordat Statelor Unite, din cauza posibilităţii de eşec în ridicarea plafonului de îndatorare, potrivit NewsIn.

Agenţia de rating a precizat că posibilitatea ca SUA să nu reuşească să-şi ridice la timp limita de îndatorare pentru a evita incapacitatea de plată este “redusă”, dar nu “minimă”.

Anunţul este de natură să influenţeze negativ şi deschiderea burselor europene.

Avertismentul agenţiei de rating vine după a patra zi de negocieri la Washington între republicani şi democraţi pentru a ridica plafonul de îndatorare, negocieri despre care se spune că s-au desfăşurat pe un ton aprins, inclusiv din partea preşedintelui Barack Obama. Negocierile se vor relua joi.

Camera Reprezentanţilor, condusă de republicani, şi Senatul, unde democraţii deţin majoritatea la limită, trebuie să ajungă la o înţelegere până la 2 august pentru a permite Washingtonului să împrumute peste limita stabilită pentru deficit.

În prezent, guvernul american are un deficit bugetar de 1.500 de miliarde de dolari, iar datoria publică era de 14.300 de miliarde de dolari la 31 mai, în urcare faţă de nivelul de 10.600 de miliarde existent în momentul în care Obama a venit la Casa Albă, în ianuarie 2009.

Începând din 2001, Congresul a votat de zece ori pentru a creşte limita de îndatorare a SUA, arată BBC.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă