O ţară nouă are nevoie de paşapoarte, timbre, cod internaţional şi monedă proprii, printre altele. Însă, în cazul Sudanului de Sud, printre priorităţi şi-a făcut loc fotbalul.
Astfel, în a doua zi de la trecerea oficială la statutul de ţară independentă, Sudanul de Sud a organizat, în capitala Juba, un meci amical de fotbal în compania unei echipe de primă ligă din Kenya, Tusker, după cum a constatat The Guardian.
A rezultat o înfrângere, scor 1-3, după două autogoluri ale gazdelor, dar nimeni nu a fost dezamăgit.
„Indiana James” şi orfanul Justin
Mai interesant decât jocul în sine a fost felul în care Sudanul de Sud şi-a adunat o echipă de fotbal. Primele convocări i-au vizat în primul rând pe cei patru-cinci „sudişti” aflaţi sub contract cu cluburi din fosta capitală Khartoum. Aceştia nu au primit însă permisiunea de a face deplasarea la Juba.
Alta a fost situaţia lui James Joseph, un atacant cu experienţă care evoluează pentru o echipă din Goa, India. El nu a ezitat. Mai mult, şi-a plătit singur biletul până în Juba, via Dubai şi Nairobi.
În jurul lui James – născut în oraşul sudic Nimule, dar crescut în Khartoumul sfâşiat vreme de 21 de ani de războiul civil – s-a construit o formaţie alcătuită în mare parte din „băieţi locali”.
„Existăm!”
„Suntem gata să anunţăm lumea că existăm!”, a spus căpitanul noii „naţionale”, Khamis Leiluno, un atacant în vârstă de 23 de ani, care a avut nevoie de un translator ca să discute cu reporterul de la The Guardian, deşi limba oficială pentru piaţa muncii din Sudanul de Sud este engleza.
„Translatorul” lui Leiluno a fost un alt component al primului „11”, mijlocaşul Justin Wani, al cărui tată a fost ucis în războiul civil.
În poartă a fost ales Yahaya Abas, fotbalist care joacă pe gratis la un club din Juba. „Aici intrăm pe teren doar din dragoste pentru fotbal”, a spus acesta.
„În Sudanul de Sud, fotbalul va fi un mijloc de a uni oamenii”, a adăugat antrenorul reprezentativei, Malis Soro. El a fost cel care s-a ocupat de asigurarea unor echipamente de joc. Două seturi de tricouri, unul roşu, celălalt alb-verde, cumpărate din Dubai şi Uganda. „Sudanul de Sud”, era imprimat pe spatele tricourilor, dar scrisul s-a dus până la ora meciului de pe multe exemplare.
Nocturna, pe post de iluminat public
Echipa nu are sponsori, dar stadionul pe care şi-a jucat primul meci are. Companiile chinezeşti şi malaeziene care extrag petrol din ţară au ajutat la renovarea arenei, construită pe malul Nilului în anul 1962. S-a instalat un gazon nou, s-au pus scaune în tribune şi s-a construit o nocturnă, lucru impresionant pentru un oraş care nu dispune de iluminat public.
Chiar dacă locurile pe scaun nu depăşesc 1.600, organizatorii au lăsat lumea să intre în stadion până la refuz. Accesul a fost gratuit. Iar sărbătoarea a continuat chiar şi după înfrângerea de duminică.
Liberi după genocid
Sudanul de Sud a devenit oficial ţară independentă pe 9 iulie 2011, după ce un referendum ţinut în acest sens în luna ianuarie a sprijin separarea de Nord aproape în unanimitate, 99 la sută. Cu o populaţie de 6 milioane, predominant rurală, Sudanul de Sud are extrem de dificila sarcină de a asigura condiţii decente de trai pentru cetăţenii săi, care supravieţuiesc cu greu într-o economie de subzistenţă. Două milioane de persoane au murit în războiul civil stârnit în anii ’80 şi oprit abia la mijlocul anilor 2000.
