Ponderea ridicată a cetăţenilor români fără acces la Internet, de 54% din totalul populaţiei, mult peste media UE, este inacceptabilă, a declarat, luni, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, potrivit Mediafax.
„Faptul că 54% din populaţia României nu are acces la internet este inacceptabil. În Europa, doar 26% din populaţie nu foloseşte internetul. (…) Internetul este important, nu doar din punct de vedere economic, ci şi social. Salut strategia României de extinderea accesului populaţiei la internet”, a spus Kroes într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.
Rata de furnizare a accesului la internet va depăşi, conform ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, 90% până în 2015.
„Avem prevăzută creşterea ratei de acces la internet la peste 90% până în 2005 şi vom acoperi cel puţin 90% din cele 3.648 de «zone albe» (zone în care populaţia nu are acces la internet – n.r.). Agenda Digitală a început să prindă contur. Pot spune că nu suntem singuri, dar depinde de noi cum facem domeniul cunoscut şi cum îi implicăm pe ceilalţi. România se află pe locul şapte în topul mondial al ţărilor care adoptă tehnologiile avansate. De asemenea, ocupăm locul 16 la conexiunile la internet broadband, iar în ultimul an conexiunile în bandă largă au crescut cu 6%, dar nu este de ajuns”, a spus Vreme.
Rata de penetrare a conexiunilor de acces dedicat la internet în bandă largă pentru gospodării era, la sfârşitul anului 2010, de 37%, conform unui raport al ANCOM. Numărul conexiunilor de acces la internet, în puncte fixe şi mobile, era la 31 decembrie de peste nouă milioane.