7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCăldură mare: Peste o mie de solicitări la Ambulanţă în Bucureşti şi...

Căldură mare: Peste o mie de solicitări la Ambulanţă în Bucureşti şi Ilfov

Peste o mie de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, dintre care 599 de urgenţe, de duminică, ora 7.00, până luni, ora 7.00, a declarat dr. Alis Grasu managerul instituţiei, potrivit Agerpres.

Dintre aceste solicitări, 15 au fost pentru persoane căzute în stradă, 128 pentru sincope şi lipotimii, a menţionat dr. Grasu.

Potrivit acesteia, numărul de astfel de solicitări este mai mic faţă de acum doi – trei ani.

Managerul ambulanţei atrage atenţia asupra faptului că cetăţenii trebuie să se protejeze în aceste zile, având în vedere şi nivelul ridicat al radiaţiilor.

„Este indicat să nu umblăm prin soare în intervalul 11,00 – 18,00. Dacă nu este posibil, trebuie luate măsuri de protecţie, să purtăm îmbrăcăminte de culoare deschisă, amplă, care acoperă mâinile şi picioarele, pălării sau umbrele, ochelari de soare, să consumăm cât mai multe lichide, fructe, legume, să nu consumăm băuturi excitante, grăsimi, dulciuri. O atenţie sporită trebuie să aibă bolnavii cronici, bătrânii, copiii. Este indicat să facem mai multe duşuri la temperatura corpului, iar aerul condiţionat că nu fie mai jos de 5 grade faţă de temperatura de afară”, a precizat dr. Alis Grasu.

Cele mai citite

Simona Halep, omagiu impresionant pentru Rafael Nadal înainte de retragerea acestuia!

Simona Halep și-a arătat încă o dată admirația pentru Rafael Nadal, cu ocazia ultimului turneu din cariera legendarului tenismen spaniol. Gestul româncei reflectă respectul...

Macron apreciază decizia lui Biden de a lăsa Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Președintele francez a spus că mișcarea a fost un răspuns la desfășurarea de soldați nord-coreeni Președintele francez Emmanuel Macron a salutat decizia președintelui american Joe...

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...
Ultima oră
Pe aceeași temă