Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din America Latină, Facundo Cabral, în vârstă de 74 de ani, a fost împuşcat mortal sâmbătă, în Guatemala, unde dăduse două recitaluri săptămâna trecută, relatează AFP, potrivit Agerpres.
‘Nu ştiu cum s-a putut întâmpla acest lucru şi nici pentru ce motiv, deoarece Facundo este foarte cunoscut în întreaga lume şi nu ştiu cine i-ar fi putut dori moartea’, a spus impresarul acestuia, David Llanos.
Atacul a avut loc în timp ce Cabral pleca spre aeroport, de la hotelul în care locuia. Maşina în care se afla cântăreţul a fost ciuruită de o ploaie de gloanţe trase de nişte bărbaţi încă neidentificaţi.
Un alt vehicul, în care se aflau gărzile de corp ale artistului, a fost lovit de 25 de gloanţe, dar nimeni nu a fost rănit, potrivit poliţiei.
Preşedintele Guatemalei, Alvaro Colom, este ‘consternat de acest act de agresiune’, a anunţat departamentul de presă al preşedinţiei. Preşedintele guatemalez a promis că ‘se va face dreptate’.
Facundo Cabral, născut la 22 mai 1937 în provincia Buenos Aires, era cunoscut pentru cântecele sale pline de ironie şi pentru compoziţiile sale muzicale. În timpul dictaturii militare argentiniene (1976-1983), el se exilase în Mexic. Versurile sale îndemnau la pace, motiv pentru care, în 1996, ‘UNESCO l-a numit Mesager mondial al păcii.
Guatemala este una din cele mai violente ţări din America Latină, cu o medie de 18 asasinate pe zi.