6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportPremierul israelian Benjamin Netanyahu vine la Bucureşti

Premierul israelian Benjamin Netanyahu vine la Bucureşti

Premierul israelian Benjamin Netanyahu pleacă miercuri dimineaţa spre România şi Bulgaria, marcând astfel prima vizită a unui prim-ministru din Israel în aceste ţări în ultimii 20 de ani.

Potrivit unor oficiali diplomatici, cele două deplasări ale lui Netanyahu privesc nu numai demersul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) ca ONU să recunoască un stat palestinian în luna septembrie, ci sunt mai degrabă o şansă de a promova relaţiile bilaterale şi a cultiva prietenia, informează cotidianul israelian Jerusalem Post, citat de Agerpres.

„Acestea sunt ţări pe care premierii israelieni nu le vizitează, în general”, a declarat un oficial. „Este important să se promoveze relaţiile cu aceste ţări. Am constatat că există mult sprijin şi simpatie în Europa de Est şi că avem prieteni sinceri acolo, pe care dorim să-i cultivăm. Vrem să le arătăm că apreciem prietenia lor”, a precizat oficialul.

Deşi vizita asumă o importanţă sporită în perioada premergătoare intenţiei autorităţilor palestinene ca ONU să recunoască statalitatea palestiniană în septembrie, oficiali diplomatici au ţinut să sublinieze că vizitele premierului israelian în România şi Bulgaria – considerate printre ţările cele mai prietenoase din UE faţă de Israel – nu privesc numai demersul ANP legat de statalitate.

Potrivit Jerusalem Post, relaţiile Israelului cu România şi Bulgaria au beneficiat de pe urma deteriorării relaţiilor Israelului cu Turcia, în contextul în care statul evreu a încercat să-şi îmbunătăţească relaţiile cu rivalii istorici ai Turciei în regiune: Grecia, Cipru, România şi Bulgaria. Israelul a fost obligat, de asemenea, ca urmare a deteriorării relaţiilor cu Ankara, să caute în alte ţări locuri de antrenament pentru forţele sale aeriene, având în vedere că Turcia – care a permis în trecut un astfel de antrenament – şi-a închis spaţiul aerian pentru aeronavele militare israeliene. Ziarul israelian aminteşte că în luna iulie a anului trecut, un elicopter IAF s-a prăbuşit în cadrul unei misiuni comune de antrenament în România, provocând moartea unui român şi a şase soldaţi ai IDF.

În timp ce un oficial guvernamental a declarat că scopul vizitei lui Netanyahu este de a consolida relaţiile bilaterale, acesta a precizat că şi aspectele multilaterale – cum ar fi votul ONU din septembrie – se vor afla cu siguranţă pe agendă.

Deşi România şi Bulgaria au recunoscut ambele un stat palestinian în 1988, când se aflau sub dominaţie sovietică, Israelul încearcă să le determine să nu sprijine demersul palestinian la ONU, în luna septembrie, relevă Jerusalem Post.

Potrivit unor oficiali israelieni, ministrul bulgar de externe Nikolai Mladenov a lăsat impresia, în cursul unei întâlniri cu Netanyahu la Ierusalim, în urmă cu două săptămâni, că Bulgaria nu va sprijini demersul palestinian.

Cotidianul israelian mai informează că Netanyahu se va întâlni miercuri, la Bucureşti, cu omologul său român Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu. A doua zi se va deplasa la Sofia pentru întâlniri cu premierul bulgar Boiko Borisov şi preşedintele Gheorghi Părvanov. Netanyahu va fi însoţit în vizita în Bulgaria de aproximativ opt miniştri care vor lua parte la o reuniune comună a guvernului. Premierul se va reîntoarce în Israel în seara zilei de joi.

Cele mai citite

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă