„S-ar putea ca americanii să facă ceea ce trebuie numai după ce au epuizat toate alternativele, iar democraţia poate să fie cea mai rea formă de guvernământ, dar, în ciuda numeroaselor ei defecte, această ţară rămâne un tărâm al speranţei şi al posibilităţilor”, îi scrie un cititor lui Simon Winchester (autor şi jurnalist de origine britanică, cu cetăţenie americană), pe forumul revistei Newsweek.
Totuşi, mulţi americani par să se întrebe dacă naţiunea lor mai este aşa de grozavă şi dacă mai este o mândrie să fii american.
Într-un sondaj de opinie din 2010, 77% dintre americani spuneau că „oricare ar fi defectele ei, America are cel mai bun sistem de guvernare din lume”, iar, în sondajele din 2003 şi 2004, 74% dintre ei preferau să fie cetăţeni americani decât cetăţeni ai oricărei alte ţări.
Americanii sunt patrioţi: „ceea ce ne defineşte pe noi ca popor nu este etnicitatea, rasa ori religia, ci credinţa în valorile noastre (încrederea în domnia legii, egalitatea şanselor şi ideile democratice)”, notează jurnalistul specializat în economie şi business Robert J. Samuelson, într-un material despre Ziua Americii, publicat în The Washington Post şi Newsweek.
Totuşi, Samuelson constată: „Americanii întâmpină 4 iulie (ziua naţională, n.r.) plini de îndoială şi de deznădejde. Cauza principală este economia bolnăvicioasă- dacă numărul şomerilor ar fi de 8 milioane în loc de 14 milioane, americanii s-ar simţi mai bine. Şi suntem nemulţumiţi de democraţia noastră, iar asta afectează imaginea pe care ne-am creat-o despre noi”.
Pe de altă parte, scriitorul Simon J. Winchester evocă, în Newsweek, tocmai momentul în care a hotărât să se lepede de cetăţenia lui britanică şi de decoraţie primită de la regina Elisabeta (Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic), ca să devină cetăţean american, să îmbrăţişeze visul american.
„Am început să mă gândesc la ceea ce contează pentru mine: societatea în care vreau să-mi petrec restul zilelor. În timp ce-mi făceam plimbarea de după prânz, mi-am creionat o listă a calităţilor casei pe care simţeam că o voi abandona. Deşi, mai întâi, m-am simţit ca un trădător, ca un eretic, am realizat că nu mă vor încerca nelinişti sufleteşti când voi întoarce spatele noţiunilor de „regalitate”, „biserică stabilită prin lege”, „privilegii moştenite în Camera Lorzilor”, „clase sociale” şi „dorinţa relativă de a avea o oportunitate”.
Cred că tocmai dorinţa mea de a avea o şansă a umplut paharul. De când eram în State, simţeam că perseverez, într-un fel în care ştiam că n-aş fi putut să o fac acasă. M-am simţit atât de îndatorat Americii, încât am vrut să îmi joc şansa, să fiu o parte din viitorul SUA şi să particip la cursul evenimentelor”.
Totuşi, care este acum viitorul Statelor Unite?
Samuelson vorbeşte despre marea dezbatere care macină acum naţiunea americană. Dezbaterea despre deficitul bugetar şi modul de guvernare, în care se confruntă liberalii şi conservatorii, adică reacţionarii şi radicalii.
Mulţi liberali sunt reacţionari şi mulţi conservatori sunt radicali, explică jurnalistul. Reacţionarii sunt cei care îşi doresc întoarcerea la o ordine mai veche din sistem sau la un sistem anterior, iar mulţi liberali tânjesc după anii ’40, ’50 şi începutul anilor ’60, când americanii aveau mai multă încredere în guvernare. Totul poate fi finanţat, dacă tăiem din Apărare sau creştem impozitele pentru cei bogaţi, spun ei.
Conservatorii au devenit radicali, căutând acea reformă drastică în politică, economie ori domeniul social. Obsesia lor este reducerea impozitelor, când, chiar şi în momentul acesta, valoarea taxelor nu acoperă cheltuielile sociale ale statului.
Cele două viziuni sunt nerealiste- comentează Samuelson. Din cauza populaţiei care îmbătrâneşte, cheltuielile statului privind sănătatea şi securitatea socială vor creşte. Din 1971, aceste cheltuieli au reprezentat, în medie, 21% din produsul intern brut (PIB), iar, până în 2021, mergând pe aceeaşi linie, ar putea ajunge la 28% din PIB. Liberalii reacţionari nu vor putea finanţa aceste programe, iar cei 10% miliardari americani acoperă deja 55% din taxele către stat. Dacă creăm mai multe beneficii pentru bătrâni, va însemna să creştem taxele sau să tăiem din alte programe sociale, explică jurnalistul.
Nici conservatorii radicali nu stau mai bine: dacă s-ar reduce impozitele, ar însemna să fie afectate apărarea naţională, dar şi programele de ajutorare a categoriilor defavorizate, precum oamenii săraci.
„Politicienii noştri preferă fanteziile pe care şi le creează singuri, consensul este şi mai dificil de realizat, iar americanii rămân prost informaţi. Democraţii nu vor accepta că trebuie să existe reduceri ale beneficiilor în politicile de sănătate şi securitate socială, iar republicanii nu vor accepta necesitatea unei majorări a impozitelor. Politicienii noştri se joacă de-a politica cu mărirea plafonului datoriei sau intrarea în default. Toate astea, din partea „celei mai mari naţiuni”. Se micşorează competenţele şi creşte ruşinea naţională. O aniversare tristă„, conchide Samuelson.
Scriitorul Simon Winchester nu e (neapărat) de acord cu el. Fostul britanic se bucură că a obţinut cetăţenia americană şi e mândru de asta: „America îi primeşte pe toţi”, îşi încheie el confesiunea, citând un prieten.
