7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Cum arată două STAŢII DE METROU din BUCUREŞTI care au costat...

EXCLUSIV. Cum arată două STAŢII DE METROU din BUCUREŞTI care au costat 100 de milioane de dolari

La 22 de ani de la începerea lucrărilor (cu o pauză de şase ani) şi după o investiţie de 300 de milioane de lei, metroul bucureştean s-a extins cu încă 2,6 kilometri. Două staţii moderne de metrou vor fi date, mâine, în folosinţă.

Noile staţiile de metrou –  Jiului şi Parc Bazilescu – se află pe magistrala 4 (M4) care începea de la Gara de Nord şi se termina la “1 Mai”.  În fiecare zi, între 5.000 şi 10.000 de noi călători din cartierul Bucureştii Noi vor folosi un mijloc de transport care până astăzi le era “interzis”.

Două decenii de muncă

România liberă a vizitat în premieră noile staţii de metrou. Pentru construcţia acestora s-au folosit materiale şi finisajele de bună calitate alese cu bun gust. De asemenea, în aceste staţii persoanele cu handicap locomotor au posibilitatea de a folosi mai multe lifturi pentru a ajunge la peron.  Şi tot, în premieră pentru metroul bucureştean, staţiile au fost dotate cu grupuri sanitare.

Există însă şi o “parte întunecată” a acestui proiect – timpul foarte mare de realizare. Lucrările pentru tronsonul M4 au început în 1988, acestea continuând până în anul 1991 când structurile de tuneluri şi de galerii erau terminate în proporţie de 30%.  Lucrările s-au împotmolit apoi din lipsă de fonduri până în 1997. În următorii trei ani ca urmare a unui credit european, s-a realizat dotarea a patru staţii şi s-au achiziţionat trenuri noi.  În martie 2000 a fost inaugurat tronsonul Gara de Nord –Basarab -Griviţa – 1 Mai. 

S-a lucrat la 15 metri adâncime, lângă apeducte

Ideea prelungirii acestui tronson a existat mereu, dar până în 2009 s-a lucrat mai mult sau mai puţin, existând şi o perioadă îndelungată de conservare a investiţiei. Lucrările pentru finalizarea următoarelor două staţii “Bazilescu” şi “Jiului” s-au reluat la capacitate maximă după 2009  pe toată distanţa de 2,6 kilometri. Ritmul a fost unul acelerat, peste 500 de muncitori fiind implicaţi, în ultimele şase luni, la montarea “dotărilor” şi la finisajele staţiilor. Specialiştii spun că viteza de circulaţie a metroului va fi, în medie, de 35 de kilometri, iar viteza maximă de circulaţie poate ajunge la 80 de km/ oră. O staţie se parcurge cam în 2 minute, cel mult două minute şi jumătate. Până la atingerea acestor performanţe au existat numeroase impedimente.

“În general, s-a lucrat la o adâncime de 10-15 metri, zona cea mai de jos fiind în apropiere de Podul Constanţa. Acolo am executat şi cea mai dificilă parte a lucrării, deoarece galeria de metrou trece pe sub două apeducte  foarte mari. Prin ele se face alimentarea cu apă a părţii de nord a oraşului şi, de aceea, nu am putut sub nicio formă să le deviem cursul nici pe verticală, nici pe orizontală,” ne explică directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Alte două staţii în doi ani

Nu doar lucrările s-au realizat în etape, dar şi plata s-a făcut la fel. Costul total al celor două staţii a fost de 300 de milioane de lei. Din această sumă, 200 de milioane s-au cheltuit între 1990 şi 2010, iar restul de bani în ultimii doi ani. 

“Magistrala se va dezvolta. Guvernul a şi aprobat extinderea tronsonului M4 existent cu încă doi kilometri urmând să avem alte două staţii noi: Laminorului şi Lac Străuleşti.  Cred că în doi ani de zile, ne vom apropia de finalizarea lucrărilor”, spune Udrişte.

Metrou spre Drumul Taberei, din 2013

Magistrala care va lega centrul oraşului de Drumul Taberei este aşteptată de cele câteva sute de mii de bucureşteni din acest cartier uriaş.  Este vorba despre construirea a zece staţii noi şi de un depou în zona “Valea Ialomiţa”. “Am terminat procesul de achiziţionare a imobilelor aflate pe viitorul traseu al metroului, în jur de 230 de clădiri. Toate terenurile sunt la dispoziţia noastră. Anticipez că anul acesta vor începe lucrările la staţii, iar către sfârşitul anului vor începe lucrările la tunele, imediat ce vor sosi maşinile de forat.  Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este de doi ani de zile.  Astfel, metroul Drumul Taberei va fi finalizat în aprilie 2013. Avem sursele de finanţare asigurate dintr-un credit contractat de stat de la BERD”, zice Udrişte. 

Lucrările spre Otopeni încep în toamna 2012

Legătura municipiului Bucureşti cu Aeroportul Otopeni se va face prin intermediul unei ramificaţii care va pleca de la Staţia 1 Mai.  Traseul începe la Gara de Nord, prin staţia “1 Mai” apoi linia urmează să treacă pe la Piaţa Presei, se va duce de-a lungul DN 1 va opri pe la Aeroportul Băneasa iar punctul final îl constituie Aeroportul Henry Coandă. 

“Acum suntem în procedura de angajare a consultantului tehnic. Urmează să redactăm caietele de sarcini pentru viitoarele licitaţii şi în toamna anului viitor vom putea contracta lucrările de structură şi la tunele.  Sunt 14 kilometri, iar o parte din bani sunt asiguraţi prin intermediul Băncii Japoniei”, precizează Udrişte.

 

Datele tehnice ale tronsonului 1 Mai – Jiului – Bazilescu care va fi dat în folosinţă azi

– 300 milioane de lei cost total

– 2,6 kilometri lungimea celor două staţii

– 5-10 mii de noi călători vor folosi zilnic acest tronson

– 6.500 mp placaje ceramice şi din piatră naturală folosite

– 70 de kilometri de cabluri electrice

– 100 de bucăţi de corpuri de iluminat

– 4 puţuri cu apă de mare adâncime

– 14 kilometri de conducte

– 42 de monitoare tv pentru o televiziune cu circuit închis

– 7 scări rulante

– 7 lifturi pentru accesul persoanelor cu handicap

 

 

 

 

Cele mai citite

Simona Halep, omagiu impresionant pentru Rafael Nadal înainte de retragerea acestuia!

Simona Halep și-a arătat încă o dată admirația pentru Rafael Nadal, cu ocazia ultimului turneu din cariera legendarului tenismen spaniol. Gestul româncei reflectă respectul...

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...

Macron apreciază decizia lui Biden de a lăsa Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Președintele francez a spus că mișcarea a fost un răspuns la desfășurarea de soldați nord-coreeni Președintele francez Emmanuel Macron a salutat decizia președintelui american Joe...
Ultima oră
Pe aceeași temă