Testele de sarcină disponibile în farmacii și care se efectuează acasă pot da, uneori, și rezultate fals pozitive ori fals negative. De aceea, este important să știi care sunt greșelile care pot afecta rezultatul unui test de sarcină, pentru a le evita pe viitor.
Cea mai întâlnită întrebare este „când se face un test de sarcină?”. Experții spun că regula de bază pentru a avea cel mai precis rezultat este ca femeia să aștepte și să facă testul abia în săptămâna ulterioară datei la care ar fi trebuit să apară menstruația. Totuși, dacă femeia nu dorește să aștepte acel moment, când observă că menstruația nu a mai venit în acea lună, o regulă de care se poate ține cont este că ar trebui să aștepte cel puțin o săptămână sau două de la actul sexual neprotejat până când va face testul de sarcină (cel de urină).
Precizia unui test de sarcină
Experții din cadrul sistemului de asistență medicală de stat din Marea Britanie spun că testele de sarcină (cele de urină, care se efectuează în intimitatea casei) sunt precise – deci dau rezultate exacte – atât timp cât persoana respectă instrucțiunile de pe ambalaj întocmai cum sunt scrise. Un rezultat pozitiv la testul de sarcină este aproape sigur corect. Însă, pe de altă parte, un rezultat negativ al testului de sarcină este mai puțin sigur, așa că nu ar trebui să te bazezi pe el.
Totodată, rezultatele testului de sarcină ar putea să nu fie precise dacă nu urmezi instrucțiunile de pe ambalaj în mod corect, dacă faci testul mult prea devreme în ceea ce privește evoluția sarcinii ori dacă iei anumite tratamente medicamentoase ce ar putea influența rezultatele testului de sarcină.
Factori ce pot influența rezultatul testului de sarcină
Un test de sarcină este precis în proporție de 99%. Testul de urină care se efectuează acasă funcționează prin măsurarea valorilor unui hormon. Din punct de vedere medical, hormonul HCG își face simțită prezența în sângele și în urina femeii însărcinate la aproape 10 până la 14 zile de la concepție. Dacă menstruația este absentă ori dacă apar alte semne care sugerează o sarcină, atunci femeia va ști clar că este momentul să facă un test de sarcină. Însă ea trebuie să țină cont și de anumiți factori, întrucât unele patologii ori afecțiuni medicale sau chiar unele medicamente pot duce la rezultate false ori la interpretări incorecte alte testelor de sarcină.
Greșeli de evitat
Atunci când faci un test de sarcină, este recomandat să ai în vedere că poți face mici greșeli care pot da un rezultat fals pozitiv sau fals negativ. Iată câteva exemple:
Uiți că anumite medicamente pe care le iei pot influența precizia testului de sarcină
Astfel de medicamente sunt: somniferele, medicația pentru boala Parkinson, unele antipsihotice, unele opioide, tratamentele pentru epilepsie, prometazina (un medicament folosit pentru a trata unele alergii), unele anticonvulsive, diureticele, medicația prescrisă în infertilitate.
Nu respecți indicațiile scrise de producător pe ambalaj
Când este folosit corect, un test de sarcină (de urină) ar trebui să fie precis în proporție de 99%. Însă dacă îl folosești incorect, acest lucru poate duce la un rezultat incorect, fie că vorbim despre unul fals pozitiv ori unul fals negativ.
În cazul unui rezultat pozitiv la testul de sarcină, asta înseamnă că hormonul HCG este în urina ta. Pe de altă parte, rezultatul negativ poate să însemne că nu ești însărcinată ori mai poate să însemne că ai făcut greșeala de a face testul mult prea devreme pentru a se putea detecta hormonul HCG în urină ori că testul nu a fost efectuat în mod corect.
În situația în care rezultatul tău este pozitiv, ar trebui să mergi la medicul ginecolog, care îți va spune care sunt următoarele investigații pe care trebuie să le faci. Dacă testul îți arată un rezultat negativ, însă observi că ai simptome care pot indica o sarcină, ar trebui să repeți testul și să discuți cu medicul tău ginecolog.
Referințe bibliografice:
Marcin, Ashley. When You Should Take a Pregnancy Test. 8 Mar. 2017, www.healthline.com/health/pregnancy/five-signs-to-take-pregnancy-test. Medically reviewed by Nancy Carteron, M.D. Accesat la 20 august 2020.
“How Accurate Are Home Pregnancy Tests?” NHS Choices, NHS, 13 Nov. 2018, www.nhs.uk/common-health-questions/pregnancy/how-accurate-are-home-pregnancy-tests/. Accesat la 20 august 2020.
Smith, Lori. Pregnancy Tests: All You Need to Know. 24 Mar. 2017, www.medicalnewstoday.com/articles/295001. Accesat la 20 august 2020.