Mai mult de zece milioane de oameni din Cornul Africii, cea mai estică zonă a continentului negru, sunt afectaţi de cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani, anunţă Naţiunile Unite (ONU), potrivit ziarului britanic The Guardian. Kenya şi Somalia sunt cele mai grav afectate de lipsa ploilor şi se află la limita foametei.
Ţările care se confruntă cu seceta, pe porţiuni întinse, sunt Djbouti, Etiopia, Kenya, Somalia şi Uganda, iar situaţia se agravează pe zi ce trece, subliniază ONU.
„În cele mai multe zone din Africa, două sezoane consecutive, aproape lipsite de ploi, au cauzat acest fenomen, care a deteminat cea mai gravă situaţie din anii 1950-1951. Primele semne de ameliorare vor apărea după 2012„, a explicat Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
Preţurile alimentelor au crescut foarte mult, iar oamenii nu îşi mai permit să cumpere mâncare.
Harta siguranţei alimentelor trasată de Naţiunile Unite încadrează zone mari din Kenya şi Somalia în categoria urgenţelor, iar următoarea categorie este cea a catastrofelor- adică foametei.
În plus, cazurile de malnutriţie în rândul copiilor s-au dublat, iar specilaliştii se aşteaptă să apară şi mai multe. Şi mortalitatea infantilă a crescut, tot pe fondul secetei.
Tot ca o consecinţă a acestui fenomen, 20.000 somalezi au emigrat în Kenya în ultimele două săptămâni, potrivit organizaţiei non-guvernamentale UNHCR (Agenţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite).
În plus, aproape jumătate din copiii care ajung în taberele de refugiaţi din Etiopia sunt subnutriţi, a mai arătat Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
În prezent, apelurile umanitare lansate de ONU pentru Somalia şi Kenya pentru strângerea de fonduri (câte 525 milioane de dolari) sunt finanţate în proporţie de 50%, în timp ce un apel pentru colectarea de fonduri pentru Djibouti (30 milioane de dolari) este finanţat în proporţie de 30%.