Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că declaraţiile ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, potrivit cărora ar fi ajuns lider al social-democraţilor cu ajutorul PDL, l-au făcut să râdă mai mult decât Kung Fu Panda, film de desene animate pe care l-a vizionat împreună cu fiica sa, scrie Mediafax.
„Când domnul Lăzăroiu era la televizor, eu eram la un film de desene animate cu fiica mea. Când am auzit declaraţiile domnului Lăzăroiu, am râs chiar mai tare decât la filmul de desene animate. Domnul Lăzăroiu m-a făcut să râd mai mult decât Kung Fu Panda, ceea ce e un lucru foarte bun”, a spus Ponta.
El l-a acuzat pe Lăzăroiu că ar fi „sluga” lui Traian Băsescu şi că nu se ocupă de Ministerul Muncii.
„Cum e şeful, e şi sluga. Cum e Băsescu, e şi Lăzăroiu. Ceea ce e important pentru noi toţi este faptul că ar trebui să avem un ministru al Muncii care să se ocupe de problemele pensionarilor, ale şomerilor, ale recalificării. Nu avem un ministru al Muncii. Avem o slugă a lui Băsescu, care se duce pe la televizor şi spune tot felul de lucurri. De ce suntem pedepsiţi cu toţii, de ce sunt pedepsiţi şomerii, pensionarii, să nu avem un ministru care să se ocupe de problemele lor? E o întrebare la care doar Băsescu poate să răspundă”, a spus Ponta.
Sebastian Lăzăroiu a susţinut, într-o emisiune la Realitatea TV, că Victor Ponta ar fi ajuns preşedinte al PSD şi cu sprijinul PDL. Fostul consilier prezidenţial a mai spus că, după părerea sa, cei din PDL ar trebui „să se roage” pentru ca Victor Ponta să rămână cât mai mult timp în fruntea PSD.