6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAterizare de urgenţă pe acoperişul centralei Fukushima

Aterizare de urgenţă pe acoperişul centralei Fukushima

O dronă vizând măsurarea radioactivităţii deasupra centralei nucleare Fukushima a ateruzat vineri de urgenţă pe acoperişul reactorului, potrivit NewsIn.

Tokyo Electric Power (TEPCO), ce operează centrala, a precizat că aparatul, un T-Hawk al societăţii americane Honeywell având o greutate de 7,7 kilograme, nu pare să fi provocat pagube.

„A devenit necontrolabil şi a făcut o aterizare de urgenţă pe acoperişul reactorului 2”, a declarat un purtător de cuvânt al TEPCO, adăugând că nu sunt vizibile „incendii sau fum”.

Seismul cu magnitudinea 9 care s-a produs în 11 martie în largul coastei de nord-est a Japoniei a provocat un tsunami şi topirea miezului a trei reactoare, ceea ce a provocat scurgeri radioactive, acesta devenind cel mai grav incident nuclear de la Cernobîl încoace.

Cele trei reactoare afectate ar urma să fie stabilizate şi închise până în ianuarie 2012.

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...
Ultima oră
Pe aceeași temă