Millennium Bank a început creditarea în cadrul „Prima Casă 4”, alocând pentru această etapă a programului 50 milioane euro, relatează Mediafax.
Banca a alocat 50 de milioane de euro pentru credite „Prima Casă”, sumă echivalentă cu împrumuturile totale acordate în primele trei ediţii ale programului, se artă într-un comunicat al Millennium Bank.
Clienţii pot beneficia de credite „Prima Casă” în euro, al căror singur cost este dobânda variabilă, calculată ca suma dintre Euribor la trei luni şi marja de 4%. Comisioanele de analiză şi de acordare sunt gratuite, iar costul evaluării locuinţei este suportat de către bancă.
„Prima Casă” se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.
Cele 12 bănci care şi-au anunţat intenţia de a acorda în continuare credite cu garanţia statului au un plafon total de 1,4 miliarde euro pentru programul „Prima Casă 4”.
Millennium Bank România, parte din grupul portughez Millennium bcp, şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, iar în prezent deţine o reţea teritorială formată din 74 de unităţi.