20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialComisia Europeana solicită României să pună în aplicare normele europene privind poluarea...

Comisia Europeana solicită României să pună în aplicare normele europene privind poluarea mărilor

România are două luni la dispoziţie ca să răspundă Comisiei Europene (CE) în legătură cu măsurile luate vizavi de stabilirea unor sancţiuni penale împotriva poluării mărilor şi a altor infracţiuni legate de mediu, informează un comunicat al CE, citat de NewsIn.

Comisia Europeană a declanşat astăzi a doua etapă (aviz motivat) a procedurii de infringement (încălcarea dreptului comunitar) în cazul a 12 state membre, între care şi România, care au la dispoziţie două luni ca să transpună normele Uniunii Europene de stabilire a unor sancţiuni penale împotriva poluării mărilor şi a altor infracţiuni legate de mediu.

Directiva 2008/99/CE privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal ar fi trebuit să fie introdusă în legislaţia naţională până la 26 decembrie 2010. Cu toate acestea, până în prezent, 10 ţări (Cipru, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Portugalia, Republica Cehă, România şi Slovenia) nu au făcut acest lucru.

În acelaşi timp, opt state (Finlanda, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia, Republica Cehă, România şi Slovacia) nu au respectat anumite norme separate privind poluarea cauzată de nave.

Directiva 2009/123/CE ar fi trebuit să fie pusă în aplicare până la 16 noiembrie 2010.

În cazul în care statele membre vizate nu informează Comisia, în termen de două luni, cu privire la măsurile de punere în aplicare, CE poate transmite cazurile respective Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Directiva 2008/99/CE privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal vizează garantarea faptului că în toate statele membre sunt disponibile măsuri de drept penal pentru a face faţă unor încălcări grave ale normelor UE privind protecţia mediului. Directiva menţionată anterior cuprinde o listă a încălcărilor care trebuie considerate ca fiind infracţiuni în toate statele membre, precum transportul ilegal de deşeuri sau comerţul cu specii pe cale de dispariţie.

Directiva 2009/123/CE (de modificare a Directivei 2005/35/CE) privind poluarea cauzată de nave face parte dintr-un set de norme ale UE referitoare la consolidarea siguranţei maritime şi la prevenirea poluării cauzate de nave. Aceasta prevede ca statele membre să incrimineze deversările grave şi ilicite de substanţe poluante de către nave.

Cele mai citite

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

Nevada va implementa un sistem de inteligență artificială pentru evaluarea solicitărilor de ajutor de șomaj

Oficialii din statul american Nevada au anunțat planurile de a introduce un sistem de inteligență artificială (A.I.) pentru a evalua cererile de ajutor de...

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă