Astăzi are loc cea de-a doua ediţie “Italian Beauty & Care Day”, în ultima zi a FestivaluluI Italian. Evenimentul organizat de Agenţia Italiană pentru comerţ Exterior.
La Italian Beauty & Care Day sunt invitaţi operatorii specializaţi (importatori şi distribuitori de cosmetică profesională şi de larg consum, produse de îngrijire personală, reprezentanţi ai lanţurilor farmaceutice, etc), precum şi jurnalişti din presa specializată şi generalistă şi are ca scop promovarea acestui sector de excelenţă italian şi consolidarea relaţiilor comerciale dintre România şi Italia în acest domeniu.
Cu ocazia acestui eveniment, 12 firme italiene (producători de cosmetice, de ingrijire corporală şi de aparatură pentru saloane de infrumusetare) îşi expun produsele 100% italieneşti, iar fiecare participant şi potenţial client le va putea testa calitatea italiană.
Italian Beauty & Care Day, ediţia a II-a, a debutat cu prezentarea participanţilor la eveniment. Maria Luisa Lapresa, Prim Secretar, Şeful Biroului Economico Comercial al Ambasadei Italiei la București şi Luca Gentile, Directorul Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior vor fi gazdele evenimentului, iar Mihaela Andriescu, Business Development Manager, din partea KeysFin, va vorbi despre “Industria de Beauty & Care din România”. Studioul "Beauty Express by Tătaru Lăcrămioara" va face demonstraţii de make-up profesional.
Peste 38 de milioane de euro valoarea importului de cosmetice în România
În 2016 România a importat din Italia produse cosmetice în valoare de 38,6 milioane de euro, cu 10,3% mai mult decât în 2015. Suma reprezintă 7% din importurile totale de produse cosmetice ale României şi confirmă poziţia sa pe locul 7 în topul ţărilor furnizoare de astfel de produse.
Piaţa de cosmetice din Italia a crescut cu 5% faţă de anul trecut
Italia are un rol cheie în industria cosmetică internaţională, activităţile de cercetare şi inovare continuă fac ca produsele “made in Italy” sa fie cunoscute şi exportate în întreaga lume.
În anul 2016 valoarea producţiei de cosmetice în Italia a atins nivelul de 10,5 miliarde de euro ceea ce înseamnă o creştere de 5% faţă de anul trecut. Exporturile de produse cosmetice italiene au crescut în 2016 cu 12% atingând nivelul de 4,27 miliarde de euro.
În Italia, în industria cosmeticii lucrează 35.000 de angajaţi, 200.000 cu activităţi anexe precum personalul din farmacii, magazine naturiste, parfumerii, saloane de coafură/cosmetică, centre de înfrumuseţare, SPA. Din totalul angajaţilor pe acest segment 54% sunt femei.
Cea mai mare cotă din totalul vânzărilor o deţine industria parfumeriei, cu o cotă de 12,4%. 60% din produsele de machiaj vândute în întreaga lume sunt fabricate în Italia.
Firmele participante la eveniment
Cele 12 firme expozante de la Italian Beauty & Care Day 2017 sunt: ARVAL SRL, ASTRA MAKE-UP, BeCSRL, COSMETERIA VERDE HISTOMER (Valetudo SRL), EQUILIBRA SRL, EXCLUSIVE BEAUTY SRL, G.V.F. GROUP, GABOR Snc di ALDO FERRANDO, GIMAP SRL, GIOVANARDI FARMACEUTICI, ISTITUTO GANASSINI SpA di RICERCHE BIOCHIMICHE, NOUBA PROFESSIONAL MAKE UP.
Festival Italian în România
Festivalul Italian (15 mai – 15 iunie) organizat de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior București, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură si sub patronajul Ambasadei Italiei, reunește o serie de evenimente dedicate promovării produselor Made in Italy: produse alimentare, de îmbrăcăminte, articole de mobilier, promoții în restaurantele italiene, evenimente culturale și multe altele.