3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăLifestyleFoodCsaba Asztalos: În limbajul politicienilor români şi maghiari, avem ingredientele unei manipulări

Csaba Asztalos: În limbajul politicienilor români şi maghiari, avem ingredientele unei manipulări

Şeful Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) şi fost consilier al presedintelui UDMR, Csaba Asztalos, a declarat, în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, că limbajul folosit de politicienii din ambele tabere, română şi maghiară, poate fi „precursorul unor mişcări violente„, existând pericolul unei manipulări în acest sens.

„Putem să ajungem la o confruntare mai dură. Am avut astfel de exemple mai dure în istorie. Poate fi un subiect de manipulare. Niciodată nu poţi să excluzi astfel de situaţii, dar repet, nu vreau să fiu alarmist, dar avem ingredientele unei manipulări„, a spus Csaba Asztalos.

Şeful CNCD a mai precizat că o manipulare în acest sens ar putea fi făcută de „cei care doresc să utilizeze acest subiect din punct de vedere electoral, cei care doresc să utilizeze acest subiect din punct de vedere politic şi, evident, cei care îşi doresc să obţină un scor electoral pe un palier sau altul”. În opinia lui Asztalos, în cazul unei astfel de manipulări riscul fiind „să nu mai controleze masele”.

Csaba Asztalos a comentat şi declaraţiile şefului Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care a îndemnat la nesupunere civică, spunând că „este o declaraţie iresponsabilă chiar dacă ea a fost făcută într-un context neoficial” fiindcă „o persoană aflată într-o funcţie publică trebuie să fie foarte atentă la ceea ce spune pentru că oricând poate fi înregistrată acea declaraţie şi comportă o responsabilitate mai accentuată faţă de un cetăţean care nu are astfel funcţii”.

„În acest caz, comndamn public o astfel de declaratie pentru că este foarte nefericită în contextul acestor dezbateri (n.r. despre regionalizare), în contextul crizei economice, şi ştim foarte bine tensiunea în societate este mai accentuată si din alte cauze, tendinţa de a căuta un ţap ispăşitor este foarte prezentă, iar subiectul pericolului maghiar poate fi oricând scos de la naftalină”, a mai spus şeful CNCD.

Totodată, Asztalos a subliniat necesitatea „existenţei unui dialog minoritate-majoritate”, „fără stereotipuri reciproce negative, cu evitarea incitărilor şi a expresiilor care pot da naştere la atitudini sau la degradarea relaţiilor de încredere dintre minoritate şi majoritate”.

„Eu am această percepţie că acum suntem într-un punct în care ne putem dezechilibra” pentru că pe de-o parte „avem un Guvern al Ungariei foarte ofensiv în subiectul minorităţii maghiare de peste tot, cu tentă extremistă”, „avem un stat vecin care a adoptat nişte acte normative care au fost criticate de Occident şi care au un deficit de democraţie – legea mass-media şi Constituţia Ungariei”. Pe de altă parte, „avem un stat român care este criticat de anumiţi ambasadori şi se arată că avem un deficit de democraţie”, iar peste acestea se suprapune o criză economică, astfel că după părerea şefului CNCD „avem toate ingredientele pentru a construi un astfel de eveniment”.

În opinia lui Asztalos „la momentul oportun, toate partidele exploatează acest subiect din punct de vedere electoral sau pentru a obţine un anumit deziderat politic” şi crede că politicienii români, cu toate că nu sunt „structural naţionalişti”, atunci „când ajung la putere folosesc acest instrument” al pericolului maghiar.

 

Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă