0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportGeoană, după şase luni de suspendare: Rămân un pesedist, independenţa e în...

Geoană, după şase luni de suspendare: Rămân un pesedist, independenţa e în comentariile politice

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat marţi, după ce au expirat cele şase luni de suspendare din partid, că rămâne un pesedist şi un social-democrat convins, iar chestiunea „independenţei” sale este doar în anumite comentarii politice, informează NewsIn.

Geoană a fost întrebat dacă după expirarea celor 6 luni de suspendare din PSD se va implica din nou în prima linie a partidului sau va prefera un oarecare statut de independent. „Am fost şi rămân un social-democrat şi un pesedist. În chestiunea de relativă independenţă nu există decât în anumite comentarii politice, deci îmi voi face în continuare datoria, ca preşedinte al Senatului şi ca social-democrat convins”, a spus Geoană.

Totuşi, el a refuzat să răspundă la întrebarea dacă va participa la viitoarea şedinţă de BPN al PSD în calitate de preşedinte al Senatului, aşa cum are dreptul conform statutului partidului.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat marţi, cu referire la expirarea perioadei de suspendare din partid ai lui Mircea Geoană, că este convins că toţi cei din „partea bună a baricadei” pot lucra împreună.

„Să nu vă supăraţi pe mine, dar m-am preocupat zilele acestea de ce facem vizavi de consultările la Palatul Cotroceni, de dezvoltarea regională… O să discutăm în cadrul partidului şi o să vă anunţăm. Sunt absolut convins că toţi cei care suntem de partea bună a baricadei putem să lucrăm împreună”, a spus Ponta, întrebat dacă Mircea Geoană va veni din nou la şedinţele BPN şi care va fi situaţia acestuia de vreme ce luni a expirat perioada de sancţiune a preşedintelui Senatului.

Pe 9 iunie, secretarul general al PDL, Liviu Dragnea, spunea într-un interviu că nu vede niciun motiv pentru care Mircea Geoană să nu redevină membru cu drepturi depline. Pe 8 iunie, preşedintele PSD Victor Ponta spunea că „subiectul Mircea Geoană” se află „într-o îmbunătăţire evidentă” şi că a apreciat mesajele publice ale şefului Senatului din ultima vreme.

Geoană a fost suspendat din partid în decembrie 2010, după ce într-un autointerviu a spus că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Tot în aceeaşi postare video, Geoană s-a plâns că nu a fost susţinut în totalitate despre partid şi că vina pierderii alegerilor nu i se poate imputa exclusiv lui.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă