În noaptea de 8 martie, Yasser Makram se pregătea să meargă acasă după o zi grea de muncă. A urmat aceeaşi rută pe care o străbate zilnic pentru a ajunge în cartierul sărăcăcios de la periferia capitalei Egiptului în care locuia, însă nu ştia că în aceea zi nu va ajunge acasă, ci va fi la un pas de moarte, potrivit The Time.
„Este creştin, o să-l omorâm„
La un moment dat, Makram a observat un grup de oameni care se apropiau de camionetă sa. ” Nu ştiam ce se întâmplă. Înainte să îmi dau seama m-au tras cu forţa afară şi m-au întrebat dacă sunt creştin„, povesteşte băiatul în vârstă de 27 de ani.
Pentru că răspunsul a fost unul pozitiv, Makram nu a mai ajuns acasă, ci la spital cu ” fracturi multiple şi răni adânci „. Faţa îi este străbătută de la o ureche la alta de o cicatrice lungă şi sinistră, o amintire dureroasă lăsată de agresorii săi.
Oamenii l-au înjunghiat de nenumărate ori, l-au bătut cu ţevi de fier, apoi i-au rupt o mână şi o coastă, l-au dezbrăcat şi l-au târât pe un drum izolat până la o fortăreaţă islamică.
Trei luni mai târziu, nici o persoană nu a fost acuzată sau arestată pentru atacul lui, iar poliţia nu a fost interesată să raporteze cazul în timp ce Makram era spitalizat. Băiatul nu ştie nici acum cine erau atacatorii săi şi singurul lucru pe care şi-l aduce aminte din aceea noapte este răspunsul pe care l-au primit oamenii care au intervenit pentru a-l ajuta: „Este fiul unei creştine, o să-l omorâm„.
Egiptul, zguduit de lupte religioase
După înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak de la conducerea ţării din februarie, sectarismul extrem a atins cote maxime în Egipt. Atacul asupra lui Makram este parte a unei noi mişcări violente împotriva creştinilor, iniţiată în mai.
Cu doar câteva zile înainte de atacul băiatului, o biserică dintr-un sat de lângă Cairo a fost distrusă în timpul unui conflict ce s-a aprins între musulmani şi creştini. Tensiunea dintre cele două religii a dus la organizarea mai multor proteste din partea creştinilor, atât în Cairo, cât şi în împrejurimi. Însă protestele paşnice au creat o şi mai mare tensiune ce a culminat în 9 martie cu o adevărată bătălie în urma căreia au murit mai mult de 10 oameni.
Mai multe partide politice au condamnat oficial violenţele strârnite în ţară, iar guvernul a reconstruit biserica. Totuşi, războiul dintre islamici şi creştini devine din ce în ce mai violent. Protestele continuă, tensiunea se agravează, iar numărul morţilor creşte.
În mai, 12 persoane au fost ucise în timpul unei altercaţii dintre creştini şi musulmani stârnită de distrugerea unei alte bisericii. „Problemea nu este rezolvată. Cei care provoacă aceste conflicte trebuie să fie arestaţi. Dacă ei sunt liberi, cine o să îi oprească?”, spune unul dintre activiştii creştini, Fady Phillip.
Comunitatea creştină din Egipt care reprezintă 10 % din populaţie cred că cei vinovaţi pentru problemele create în ultimul timp sunt grupurile salafiste. După libertatea câştigată în urma eliminării lui Mubarack, mai mulţi jihadişti violenţi au fost eliberaţi. Unii au înfiinţat partide politice, în timp ce alţii cer mai mult conservatorism în moschee şi la televizor. De asemenea, după ce forţele americane l-au ucis pe Osama Bin Laden, un predicator extremist l-a numit erou pe fostul conducător Al Qaida.
Atacaţi cu pietre la slujba de Paşte
Vecinii lui Makram povestesc că cei care au participat la slujba de Paşte de la biserică din apropiere au fost ţinta unui atac cu pietre al gupurilor salafiste, iar totul se întâmpla în timp ce forţele de ordine se uitau liniştiţi. Mai mulţi martori ale acestor violenţe povestesc că armata şi forţele de securitate au întervenit doar după câteva ore pentru a opri conflictul. „Instigatorii sunt oameni cunoscuţi guvernului, dar tăcerea armatei le permite să facă ce vor ei, ca de exemplu să ardă biserici. Discriminarea nu se îndreaptă spre clădiri , ci spre oameni”, spune Phillip.
Într-adevăr, intoleranţa religoasă este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Egiptul, dar este şi un subiect tabu despre care nimeni nu vrea să vorbească. Se pare că acest refuz venit până şi din partea autorităţilor este un obicei moştenit din era Mubarak în care străinii erau învinuţi pentru orice problemă. Această strategie este aplicată şi în prezent, iar vinovaţii pentru incendierea bisericilor sunt consideraţi „străinii”. „În Imababa, creştiniii şi musulmanii au trăit împreună în linişte de mult timp. Vinovaţii sunt străini, nu cei de aici”, spune un băiat mulsuman de 24 de ani.
Însă lucrurile nu au fost chiar atât de plăcute între cele două comunităţi, spune Phillip care a ajutat la organizarea protestelor creştinilor tocmai pentru că se săturase de refuzul autorităţilor de a trage pe cineva la răspundere. „Lucrul cel mai amuzant este că încă din 1990 am avut sute de dispute şi nimeni nu a făcut justiţie. Reconstrucţia bisericilor care au fost distruse este un pas bun, dar până când nu se va schimba atitudinea şi legea nu va asigura drepturi egale, aceste lucruri se vor mai întâmpla”, spune el.
Guvernul din Egipt declară că face eforturi pentru a apăra populaţia creştină din ţară, însă se confruntă cu probleme mai dificile precum economia deficitară şi numeroase proteste.
Construirea unei culturii a toleranţei religioase poate fi una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece o ţară care a fost zguduită deja de conflicte sângeroase. Însă activiştii creştini se tem de repercursiunile pe care le poate avea răspândirea gândirii extremiste asupra miilor de copii analfabeţi pe care guvernarea lui Murbarak i-a produs. De asemenea, pentru creştini este clar că dacă ţara va confrunta sectrismul, guvernul trebuie să treacă dincolo de faţadele proaspăt vopsite ale bisericilor.
