Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film Transilvania, ediţie aniversară, l-a avut ca „imagine” pe Corneliu Porumboiu îmbrăcat în fotbalist, purtând tricoul cu numărul 10, numărul lui Hagi. Cu alte cuvinte, Porumboiu este un „Hagi” al cinematografului românesc şi, cum are la activ cele mai multe premii adjudecate la TIFF, era normal ca festivalul să poarte „chipul” lui.
Tot evenimentul a fost „bântuit” de „duhul” lui Porumboiu, dat fiind faptul că până şi clipul festivalului care se prezenta înainte de fiecare proiecţie era un remake hazliu al filmului „A fost sau n-a fost”, de data aceasta cei trei protagonişti nemaidezbătând problema revoluţiei de la Vaslui, ci dacă a fost sau nu fault în careul filmului românesc.
Bârfe şi pariuri
În ultimul weekend, a debarcat în Cluj un întreg desant al filmului românesc, de scurt şi lungmetraj. Cele mai aşteptate au fost premierele naţionale ale filmelor lui Cătălin Mitulescu, „Loverboy”, al lui Constantin Popescu Jr, „Principii de viaţă”, al lui Lucian Georgescu, „Tatăl fantomă”, dar şi debutul în lungmetraj al lui Gabriel Achim, „Visul lui Adalbert”.
Programul de la TIFF era foarte clar şi simplu pentru toată lumea: ziua – film, film, film, iar noaptea – bere, bere, bere, petrecerile transformându-se în spaţii de dezbateri informale ale peliculelor vizionate peste zi. Vineri, după ce toată lumea văzuse „Principii de viaţă”, „Loverboy” şi „Tatăl fantomă”, „cronicile” vorbite, micile bârfe şi pariurile puseseră stăpânire pe restaurantul Kios, unde se adunase toată suflarea tiffiotă. Marcel Iureş se plimba înalt şi sobru primind felicitări pentru rolul din „Tatăl fantomă”, dar şi pentru „Ivan Turbincă”, ce a avut premiera de curând la Teatrul Act. Vlad Ivanov se întreţinea cald şi jovial cu „poporul”, care-i aducea laude maxime pentru rolul principal (în sfârşit un rol principal în film pentru Vlad Ivanov) din „Principii de viaţă”.
Regizorii, lipiţi de vedetele lor, apucau şi ei ceva vorbe politicoase de laudă. Dar, odată îndepărtaţi autorii, începeau să se dezbată aprig filmele. „Hai să fim serioşi, că filmul lui Titi Popescu e făcut de Vlad Ivanov. Atât!”, comenta un „lup tânăr” din critica de film. „Hai lasă, că şi scenariul e bun. Ce-ar fi făcut actorul fără vorbele potrivite?”, i-a retezat-o un critic mai copt. „Ok. Bine. Hai să fim de acord şi cu asta. Dar pentru orice poate primi un premiu acest film, mai puţin pentru regie”. „Da. E exclus”, se puseră de acord cei doi combatanţi.
Spre ghinionul lor (bine că nu pariaseră pe bani adevăraţi) şi spre mirarea multora, Constantin Popescu Jr a primit totuşi premiul de regie, pe care l-a împărţit, ce-i drept, cu Rúnar Rúnarsson, creatorul filmului „Vulcanul”. „De filmul lui Mitulescu ce zici?”, au trecut cei doi la altă victimă. „Bună prima parte, dar se cam lălăie spre sfârşit. Bine jucat, oricum, băiatul mai ales, Piştereanu, e foarte bun”.
Spovedania lui Jacqueline
Graţioasă, cu un pahar de vin în mână, se plimba printre invitaţi, străină de toate bârfele locale, Jacqueline Bisset, invitata de onoare a ediţiei din acest an. Ea apucase să vadă nişte filme româneşti pe bucăţi şi, de la înălţimea statutului ei de star, îşi permitea să fie generoasă în aprecieri. Ca orice mare artist, era modestă şi fără nici o fiţă, spre deosebire chiar de câteva starlete autohtone, prezente şi ele la petrecere, care priveau „muritorii” ca prin ochean. Jacqueline Bisset uimise ziariştii la conferinţa de presă cu câteva mărturisiri şocante, extrem de intime, legate de viaţa ei foarte dură alături de mama ei, bolnavă de scleroză, de care actriţa s-a îngrijit aproape toată viaţa. „Mama mea s-a îmbolnăvit când aveam 15 ani, avea scleroză multiplă care a sfârşit în demenţă. Avea doar 50 de ani şi a trăit până la 85, iar mie mi-a revenit toată responsabilitatea. Eu a trebuit să o îngrijesc. Nu vă puteţi imagina cum este să ai în grijă pe cineva care este incapabil să facă ceva pentru el însuşi, e ca şi cum ai căra un sac de 500 de kilograme în spate”, se confesase actriţa jurnaliştilor, câştigându-le astfel simpatia.
100% Pintilie
Înainte de începerea Galei, Florin Piersic, care are propriul cinematograf în Cluj, a prins-o la înghesuială pe Jacqueline Bisset pe holul Teatrului Naţional. S-a repezit la ea, a început să o pupe cu foc şi, cu o faţă neajutorată, s-a întors spre consoarta sa, spunându-i: „N-am ce face! Mă mai însor o dată”. Actriţa a rămas siderată, dar pe deplin pupată, neştiind ce reacţie să aibă la aşa o explozie de sentimente.
La Gală, premiile s-au dat pe repede înainte, unul după altul, fără pauză de ţigară sau de entertainment. Amfitrionul Tudor Giurgiu ar putea trage un pic cu ochiul la Ion Caramitru, gazda Premiilor UNITER, care ba mai spune o poantă, ba mai aduce pe scenă artişti care să transforme, pe cât se poate, prin numerele lor de divertisment, o gală de premiere într-un show. Au fost chiar şi aşa, cu premiile împărţite în grabă, câteva momente emoţionante. Unul dintre ele a fost acela în care Discovery Channel a premiat cea mai frumoasă poveste din noul ciclu „Oricine poate fi erou”. Premianta a fost Anca Grădinaru, care l-a propus ca erou Discovery chiar pe iubitul ei, militar de profesie, care şi-a pierdut un picior în teatrele de operaţiuni din Afganistan. Un alt moment frumos a fost mesajul lui Michael York, transmis publicului de la TIFF din Los Angeles, în care-şi exprima regretul că nu a putut ajunge la festival. Argentinianul Miguel Cohan a primit Trofeul Festivalului din mâinile frumoasei Jacqueline Bisset, pentru filmul „Fără cale de întoarcere” şi, emoţionat, a spus că se grăbeşte să-şi sune nevasta, să o informeze de marea sa realizare, şi că şi-ar dori să mai revină la „Cluh” – a spaniolizat el numele oraşului transilvan. Dar de departe „momentul Kodak” al serii a fost apariţia lui Lucian Pintilie pe scenă pentru a lua premiul de excelenţă.
Pintilie a fost aplaudat minute-n şir, cu standing ovations. Marele regizor a avut un discurs fermecător, începând prin a comenta colajul de imagini din filmele sale, prezentat înainte de a intra el în scenă, ca părându-i-se bune de difuzat „post mortem”. „Astăzi am avut mai multe motive de bucurie. Pe cele mai multe nu vi le dezvălui, dar vă dezvălui totuşi unul dintre ele. Mă bucur că acest premiu îmi este acordat de Corneliu Porumboiu. Dar sunteţi siguri că nu este premiul lui? În eventualitatea că este totuşi al meu, îl accept”, a spus regizorul, luând premiul de la Corneliu Porumboiu, care mărturisise mai devreme că, dacă l-ar fi întrebat cineva, când era student, ce vrea să se facă când va creşte mare, ar fi spus fără şovăire: „Vreau să mă fac Lucian Pintilie”.
Premiile, premianţii, perdanţii şi publicul spectator s-au mutat apoi la restaurantul Continental şi, mai ales, pe trotuarul din faţa respectivei locante, unde s-a „combătut” până în zori.
