Drumul Bucureşti – Cluj Napoca, lung de 447 de kilometri, durează aproximativ zece ore pe calea ferată, iar condiţiile din tren sunt departe de a fi confortabile. Mai ales dacă optaţi pentru un bilet clasa a doua, al cărui preţ întreg este puţin peste 60 de lei.
Dacă treceţi proba şi ajungeţi la Cluj în perioada Festivalului de Film Internaţional Transilvania, nu o să vă pară rău, fie că sunteţi sau nu cinefil. În afara filmelor pentru toate gusturile, TIFF-ul atrage după sine o mulţime de evenimente artisitice, ca de exemplu teatru (în maşină), expoziţii, prezentări de modă, concerte, vânzări de carte, întâlniri cu cineaşti cunoscuţi şi, mai mult decât orice, atmosfera aceea de sărbătoare care-i face pe oameni să se adune.
La ora opt dimineaţa, vineri, Clujul se pregătea deja pentru marea deschidere aniversară, care a avut loc în faţa a peste 2.000 de oameni în interior, şi alte câteva sute în afară, care au văzut spectacolul şi filmul „Nevasta la Putere”, cu Catherine Deneuve şi Gérard Depardieu, lungindu-şi gâturile peste gard.
Deşi puţin cam lungă, deschiderea a avut un montaj emoţionant dedicat memoriei lui Alex. Leo Şerban şi un spectacol nepământean de frumos, numit Visul lui Herbert, în care câteva siluete filiforme pe catalige se metamorfozează şi se mişcă în sincron, în ciuda unor capete luminate de dimensiuni uriaşe.
Ediţia cu numărul 10 a festivalului a revărsat peste 200 de filme în cinematografele clujene, ceea ce înseamnă un număr mai mic decât anul trecut, însă nimeni nu se supără, pentru că oricum nimeni nu le vede pe toate. Pe toate gusturile, pentru toată lumea. De la parodii horror de serie B, ca tentantul „Zombie cu ţâţe mari”, la filme documentare care dau cu spectatorul de pamânt, ca tulburătorul „Lacrimi în Gaza”, până la fime de Oscar pe care toată lumea vrea să le vadă. Desigur, sunt şi filme mai uşoare, programate special pentru proiecţiile de dimineaţă, dar şi un număr mare filme clasice, multe dinte ele încă neproiectate pe marele ecran din România.
În afară competiţiei, TIFF-ul este un festival foarte organizat pe toate planurile, cu multe cinematografe şi diferite secţiuni bine stabilite, care se repetă în fiecare an şi care sunt familiare celor care au fost la festival măcar de două ori.
La TIFF au loc premierele naţionale ale celor mai importante producţii autohtone, zilele filmului maghiar şi tot felul de evenimente pentru orice tip de spectatori şi sunt omagiaţi cineaşti de renume mondial.
TIFF-ul este şi o invitaţie la toleranţă şi bună dispoziţie, dar şi un duş scoţian emoţional pentru cei care reuşesc să vadă mai multe filme, pe diferite categorii.
Oricum l-am privi, TIFF-ul este de 10 ani un eveniment pe care l-aş numi fanionul cultural al Transilvaniei, care mă face să-i invidiez cu toată puterea pe clujeni.
