6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialIncursiune incognito în lumea „gri-petrol"

Incursiune incognito în lumea „gri-petrol”

Sibiu, martie 2011. Aproape de aeroport, chiar la ieşirea din Sibiu, un hotel impozant se prelungeşte, în faţă, cu o staţie de carburanţi.

Pe câmpul din spatele hotelului, mai multe cisterne stau aliniate. Aici este sediul firmei Ana Oil, menţionată în rapoarte oficiale ca fiind implicată în tranzacţii petroliere, inclusiv cu firmele din grupul controlat de Peter Attila Racz.

Este al doilea loc din Sibiu unde încercăm să cumpărăm motorină fără acte, sub pretextul că ne trebuie pentru o fermă din Vâlcea.

La primul punct, angajaţii ne-au replicat speriaţi că nimeni din conducerea firmei nu este la birou.
La hotelul de la ieşirea din Sibiu suntem primiţi de directorul economic Răzvan Teacă, care ne anunţă că tocmai îl vizitaseră inspectorii de la Garda Financiară. Puţin mai devreme trecuseră pe acolo şi inspectorii vamali.

Ceea ce ne zădărniceşte, din start, tranzacţia. Îi sugerăm totuşi directorului că am dori cinci tone de motorină, în două tranşe, jumătate din marfă fără acte. Directorul ne refuză politicos, argumentând că nu riscă o asemenea tranzacţie, în această perioadă, cu zeci de controale şi arestări. Ne dă totuşi mai multe sfaturi.

„Acum o oră a trecut Garda Financiară”

Reporter: Noi avem nişte butoaie de 200 de litri şi un Papuc.
Răzvan Teacă: Atenţie, că e ilegal să transportaţi astfel. În cazul în care vă vor opri pe drum…
R.: Aveţi dumneavoastră cisterne?
R.T: Noi avem cisterne, care sunt compartimentate. Şi cel mai mic compartiment are 5-6000 de litri. Ca să vină cu doar atât combustibil, cât vreţi dumneavoastră, nu putem. E posibil să avem un drum către un alt client şi poate cuplăm.
R.: Care e preţul? Ne mai faceţi o reducere?
R.T.: Banii trebuie plătiţi pe loc, că nu ne cunoaştem. Preţul la pompă, la noi, pentru un litru de motorină e 5,19 azi. La Petrom e 5,30. Dar, tot astăzi, depozitul Petrom a scumpit cu 3 bani. Şi m-a sunat cineva care mi-a spus că Rompetrol va scumpi cu 5 bani. Adică, vor urma creşteri. Eu cred că noi putem să vă reducem până la un 5,15 lei pe litru.
R.: E bun. Noi am vrea să luăm jumătate fără facturi.
R.T: N-am cum. Adineauri au ieşit din birou de la mine inspectorii de la Vamă. Acum vreo oră a trecut pe aici Garda Financiară. E posibil să fie alţii care fac fără acte, lucraţi cu ei.

Cele mai citite

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă