2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportVictor Ponta: Funeriu ar trebui să fie şef de penitenciar

Victor Ponta: Funeriu ar trebui să fie şef de penitenciar

Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu a pierdut timpul în a-i răspunde ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, care a catalogat propunerile USL pentru sistemul de învăţământ românesc drep „vorbe goale”. Ponta a replicat că, după modul de exprimare, Funeriu ar fi mai potrivit în funcţia de şef de penitenciar, informează realitatea.net.

„Ar fi un foarte bun şef de penitenciar, într-un mediu coercitiv în care, dacă te uiţi fix şi vorbeşti apăsat şi numeri pixelii, într-adevăr competenţa ta poate fi folosită”, a spus Victor Ponta despre Daniel Funeriu.

Liderul social-democrat nu s-a limitat la „săgeţile” împotriva ministrului Funeriu. Ponta i-a ironizat şi pe ministrul de Interne, Traian Igaş.

„Principala preocupare a USL trebuie să fi canalizată pe învăţământul preuniversitar. Mai mult, universitaţile trebuie să-şi recapete autonomia, să nu încurcăm universităţile. Avem trei priorităţi: educaţie, educaţie, educaţie”, a mai spus Ponta. El a mai subliniat că trebuie eliminate din învăţămînt situaţii de genul „oameni care îşi iau Bac-ul după ce fac facultatea”.

Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă