22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInternaționalConcertul Scorpions- tot ce trebuie să ştii dacă mergi la concert

Concertul Scorpions- tot ce trebuie să ştii dacă mergi la concert

A mai rămas mai puţin de o săptămână până când românii îi vor întâlni din nou pe cei de la The Scorpions, de data aceasta pentru ultima oară, acest concert fiind unul de adio, Show-ul nemţilor este programat pentru data de 9 iunie, la Zone Arena din Bucureşti. În deschidere vor cânta Trooper şi Christian Becker & Avenue.
 
 La Zone Arena, situată pe Bd. Barbu Vacarescu nr 164, se poate ajunge utilizând mijloacele de transport în comun: metroul până la staţia Aurel Vlaicu sau Ştefan Cel Mare, şi/sau RATB – tramvaiul 5 sau linia 110. În zonă nu vor fi locuri de parcare, astfel încât spectatorii care vor sosi cu autoturisme sunt sfătuiţi să parcheze în zone mai îndepărtate.
     
 Accesul în locaţie se va face prin 2 intrări, ambele din Barbu Vacarescu, fiecare dintre ele deservind câteva zone, după cum urmează:

Intrarea 1: 
 – Golden Ring
 – Tribunele A, B, C, D şi E
 – Tribună VIP (Meet & Greet)
 – Zonă Specială -Persoane cu dizabilităţi
 – Presă (acreditari)
 
 Intrarea 2:
 – Gazon A
 – Gazon B   
 
Accesul se va face începând cu ora 16.00. Trupa ce va deschide show-ul, Trooper, îşi va face apariţia pe scenă în jurul orei 18.00, fiind urmată apoi de Christian Becker & Avenue, în jurul orei 19.00. Scorpions vor urca pe scenă la ora 20.00. Spectacolul se va termină la ora 22.00.
 
Accesul copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, în incinta locaţiei se va face numai pe baza unui bilet valid şi numai în compania unui adult.
 
 În locaţie nu va fi permis accesul cu sticle, bidoane de plastic, obiecte contondente, conserve, artificii, mâncare, băutură, bannere susţinute de tije metalice sau de lemn, arme, scaune, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.
 
Toate informaţiile de acces sau eventualele modificări vor fi afişate pe www.projectevents.ro. 
 
 Biletele pentru categoriile Gazon B şi Tribună A sunt epuizate, însă se mai găsesc bilete la Gazon A, Golden Circle şi Tribună. Se vor găsi bilete şi în ziua evenimentului, la casa de bilete Zone Arena.
 
Concertul Scorpions este un eveniment organizat de Project Events.
  

Cele mai citite

Lui Nicușor Dan „i se rupe-n cot”… haina, de la cât semnează

Primarul general al Capitalei a mărturisit că a rupt 6 sacouri de la câte documente semnează Funcția de primar general îl pune la cheltuieli neprevăzute...

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Cipru și Kosovo!

Selecționerul Mircea Lucescu a publicat lista preliminară de jucători care ar putea fi convocați pentru meciurile cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă