Un jurnalist radio din Kenya este acuzat că a incitat la violenţă în masă în 2007, împotriva populaţiei minoritare Kikuyu. În urma alegerilor prezidenţiale din 2007, mai mult de 1.000 de oameni au fost omorâţi, iar 600.000 au fost nevoiţi să se mute, potrivit revistei The Atlantic, în ediţia online.
Ce spune naţiunea
Pentru Elizabeth Cherotich Karanja, vocea jurnalistului Joshua arap Sang, de la staţia KASS, este cea care i-a ameninţat viaţa, securitatea şi casa. În decembrie 2007, satul ei, format din familii Kikuyu, din partea vestică a Văii Marelui Rift din Kenya, a fost atacat de etnicii Kalenjin. Motivul? Candidatul lor la preşedinţie, Raila Odinga, a pierdut alegerile, în detrimentul candidatului Kikuyu, Mwai Kibabi. Deşi Karanja (42) este o Kalenjin, ea s-a căsătorit cu un Kikuyu, şi abia atunci a înţeles ce înseamnă să renunţi la privilegiile tribului majoritar.
Lucrul care o tulbură cel mai tare pe femeie este amintirea vie a show-ului lui Sang, „Lene Emet” (Ce spune naţiunea), la staţia KASS FM.
În decembrie, procurorul-şef Luis Moreno-Ocampo, de la Curtea Penală Internaţională de la Haga, l-a audiat pe Sang. Jurnalistul a fost unul din cei şase suspecţi acuzaţi că ar fi fost implicaţi într-un act de violenţă post-electorală, în urma căruia au murit 1.200 oameni şi sute de mii au fost alungaţi. Sang a fost acuzat de crime, persecuţii şi transfer forţat al populaţiei.
Acuzaţiile făcute de Ocampo l-au transformat pe Sang într-unul din puţinii ziarişti acuzaţi de crime atroce.
Mai mulţi jurnalişti, judecaţi pentru incitare la crime
În 1946, Tribunalul Militar Internaţional de la Nuremberg l-a găsit pe jurnalistul Julius Streicher, cel care publica ziarul nazist „Der Sturmer”, precum şi cărţile antisemite pentru copii, vinovat pentru incitare la exterminare în masă şi l-a condamnat la moarte prin spânzurare.
Următorul verdict asemănător a venit 50 de ani mai târziu, la Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda. În 1994, patru jurnalişti ai postului Radio Television Libre des Mille Collines (RTLM) au fost judecaţi şi condamnaţi pentru instigare la crime. Ziariştii au dus o campanie împotriva etnicilor Tutsi, care au fost omorâţi de Hutu.
În urma cazurilor din Rwanda, ideea că jurnaliştii ar putea juca un rol central în crimele în masă a devenit din ce în ce mai pregnantă.
„Când radioul îndemna la violenţă, mulţi ruandezi se mobilizau. Era întocmai vocii lui Dumnezeu”, a remarcat Romeo Dallaire, care a comandat forţele Naţiunilor Unite în Rwanda.
„Suntem bucuroşi că, astăzi, jurnaliştii nu pot folosi microfonul şi ziarul ca să incite populaţia să comită crime împotriva umanităţii”, a spus un purtător de cuvânt al Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda.
Există, totuşi, specialişti care se îndoiesc că presa este vinovată pentru crimele în masă.
Pot jurnaliştii să instige la crime în masă?
Într-o analiză efectuată asupra grilei RTLM şi a interviurilor cu criminali de război din Rwanda, un politolog de la Universitatea din Wisconsin a descoperit că impactul postului de radio a fost secundar în raport cu alţi factori, precum liderii locali, al căror rol a fost crucial.
„Nu cred că este suficient să analizăm aceste episoade de violenţă numai prin prisma presei. Evenimentele sunt mult mai complexe”, a arătat Scott Straus în cercetarea lui.
Un lector al Universităţii Brunel din Marea Britanie, expert în ura propagată prin unde radio, a studiat cazul Sang. Cercetătorul Keith Sommerville a ajuns la concluzia că există probleme mai largi decât rolul presei în acest caz şi că nu se poate face comparaţie între KASS şi RTLM.
„KASS este o staţie care se adresează comunităţii, în timp ce bazele RTLM au fost puse de un grup extremist, a cărui idee de broadcasting a fost promovarea violenţei anti-Tutsi”.
Sommerville consideră că cele câteva transcripturi de la emisiunea lui Sang ar putea fi insuficiente ca probe.
Totuşi, dacă Ocampo se va lega de afirmaţiile lui Sang făcute pe post, jurnalistul kenian ar putea spune că i se încalcă dreptul la liberă exprimare şi ar putea face uşor o paralelă între programul lui şi cele ale americanilor conservatori.
„Dacă KASS ar transmite în Statele Unite, nu ar fi nici o problemă. Diferenţa este că legile presei keniene sunt teoretizate extrem de puţin”, a subliniat lectorul britanic.
Sang: „Slujba noastră este să informăm, nu să instigăm”
După ce a fost acuzat, profilul jurnalistului a apărut prin multe ziare locale, portretizat ca opozant al puterii. El şi-a jucat rolul de jurnalist şi student la ştiinţele comunicării, notează revista „The Atlantic”.
De altfel, Sang a cerut guvernului kenian să îi asigure paza. La prima înfăţişare la Haga, pe 7 aprilie, ziaristul a apărut cu mâna în ghips , iar povestea a ţinut prima pagină a ziarelor. A pledat „nevinovat”.
Într-un interviu acordat o săptămână mai târziu, la postul de radio KASS din capitala Nairobi, jurnalistul a spus că speră că judecătorii îl vor găsi nevinovat.
„Am învăţat despre deontologie în radio. Sunt un creştin, nu pledez pentru moarte. Slujba noastră este să informăm şi să educăm, nu să instigăm”.
Totuşi, cuvintele lui nu i-au impresionat pe etnicii Kikuyu, care sunt convinşi că Sang va fi găsit vinovat.
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională încearcă să demonstreze că discursul ziaristului a determinat conflictele din Valea Marelui Rift.
„Soldaţii se foloseau de emisiunea lui Sang ca să arate ce mişcări au mai făcut şi se adreseau oamenilor, arătându-le cum le pot ajuta cauza”, a spus un ofiţer juridic al Comisiei Internaţionale a Juriştilor din Kenya, Stella Ndirangu.
Totuşi, trebuie subliniat că, în cazul jurnaliştilor din Rwanda, Tribunalul Penal Internaţional a hotărât că instigarea este considerată crimă indiferent care sunt efectele pe care intenţionează să le aibă. În baza acestui temei, ziariştii au fost condamnaţi la închisoare, iar pedepsele lor au variat de la 20 de ani la închisoare pe viaţă.
