21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialANI nu face decât să confirme că este un organism de presiune...

ANI nu face decât să confirme că este un organism de presiune politică

Senatorul PNL de Timiş, care este şi rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a spus că agenţia este un „organism de presiune politică” şi „nu are nici o legătură cu ideea de integritate”, relatează Mediafax

„ANI nu face decât să confirme că este un organism de presiune politică şi că nu are nicio legătură cu ideea de integritate şi legalitate. Eu am depus un punct de vedere scris la ANI în care am arătat că există, în mod evident, un suport legal de compatibilitate între funcţia de rector şi cea de senator, dar până la urmă instanţele de judecată vor stabili cine are dreptate”, a declarat, astăzi,  Nicolae Robu.

El a acuzat ANI de „hărţuire”, deoarece, în timpul anchetei, i s-a cerut să prezinte documente legate de toate funcţiile deţinute de-a lungul timpului în Universitatea Politehnica din Timişoara, nu doar din 2008, de când ocupă funcţia de senator.

„ANI se ocupă şi de hărţuirea celor intraţi în colimator pentru că mie, spre exemplu, pentru clarificarea situaţiei de compatibilitate sau incompatibilitate între cele două funcţii pe care le deţin în legislatura 2008-2012, ANI mi-a cerut documente privind toate funcţiile pe care le-am deţinut în universitate (Politehnica -n.r.) de-a lungul timpului: fişe fiscale, declaraţii de avere, ş.a.m.d.”, a spus rectorul UPT.

Nicolae Robu este rector din 2008, iar, din 19 decembrie 2008, este şi senator. În prezent, este preşedinte al PNL Timiş.

ANI susţine că sunt în incompatibilitate rectorul UPB Ecaterina Andronescu, rectorul UMF Carol Davila Florian Popa, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu şi rectorul UMF Victor Babeş, Ştefan Drăgulescu, întrucât pe lângă aceste funcţii ei sunt şi parlamentari.

Cele mai citite

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă