24.8 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialModernizarea reţelei de electricitate, în topul priorităţilor Enel pe 2011

Modernizarea reţelei de electricitate, în topul priorităţilor Enel pe 2011

Cea mai mare companie energetică din Italia şi unul dintre cei mai mari jucători de profil din lume, Enel, a devenit în câţiva ani şi cel mai mare investitor privat din sectorul electricităţii din România. Cu circa 2,6 milioane de clienţi şi 4.700 de angajaţi pe piaţa locală, Enel controlează societăţile de distribuţie şi furnizare a energiei din Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud, dar investeşte şi în energie eoliană. România liberă a vorbit cu noul manager de ţară, Luca D’Agnese, despre planurile companiei în acest an.

Care sunt priorităţile pe plan local?

Pe termen mediu, unul dintre obiectivele-cheie este să aducem companiile pe care le operăm în România la un nivel superior din punct de vedere al satisfacţiei clienţilor şi al modernizării reţelei de distribuţie. Am făcut în anii trecuţi paşi importanţi, însă mai este de lucru pentru a atinge nivelul de dezvoltare şi modernizare pe care ne dorim să îl avem şi în România, mai ales în sectorul distribuţiei. Aceste procese sunt destinate în special modernizării reţelei, mai ales că multe porţiuni din infrastructura moştenită au o perioadă de viaţă de peste 40 de ani.

Ce planuri de investiţii aveţi în România?

Din 2005 până în prezent, Enel a investit peste 1,8 miliarde de euro în România, din care circa 1 miliard reprezintă preţul plătit iniţial pentru achiziţionarea companiilor de distribuţie şi furnizare de electricitate. Circa 800 milioane de euro au fost alocate în principal pentru îmbunătăţirea şi modernizarea reţelei de distribuţie. Acest proces este menit atât să înlocuiască şi să modernizeze reţeaua învechită, cât şi să introducă tehnologii noi (spre exemplu: sistemul Telecontrol, contoare electronice gestionate de la distanţă pentru clienţii mari). Programul ambiţios de investiţii va continua în următorii cinci ani, perioadă în care Enel plănuieşte să investească încă 800 milioane euro pentru a asigura un serviciu de calitate consumatorilor finali, pentru îmbunătăţirea calităţii şi securităţii reţelei şi pentru a asigura îndeplinirea standardelor de mediu ale Enel.

Va investi Enel şi în producţia de energie electrică?

Încă din momentul în care Enel a intrat pe piaţa din România, ne-am stabilit obiectivul de a deveni, local, o companie integrată: producţie, distribuţie şi furnizare. Enel este unul dintre investitorii care participă la realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi avem şi un proiect prin care intenţionăm să construim o centrală nouă în zona Galaţi.

Este vorba despre un proiect amplu ce va crea peste 2.000 de locuri de muncă în faza de construcţie şi operare. La Brăila avem un proiect similar în parteneriat cu EON. Pe de altă parte, prin Enel Green Power grupul investeşte în producţia de energie electrică eoliană. În acelaşi timp, este vital ca autorităţile române să ofere investitorilor un cadru legal stabil, astfel încât investiţiile să fie încurajate.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 844. România participă la Summit-ul de pace pentru Ucraina doar prin ministrul de Externe

Peste o sută de țări participă, în Elveția, la Summit-ul de pace pentru Ucraina, iar România este reprezentată la acest eveniment mondial doar de...

BACALAUREAT 2024. Luni are loc proba de limba și literatura română 

Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română -...

Jador și Oana Ciocan vor merge pe drumuri separate. “Da, m-am despărțit”

Despărțire șoc în showbiz-ul românesc. Artistul Jador și Oana Ciocan s-au despărțit, potrivit spuselor cântărețului. În lumea showbiz-ului românesc, Jador și Oana Ciocan au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă