Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia, informează Mediafax.
Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat, că, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi având în vedere dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, iniţiat de către preşedintele României, la propunerea Guvernului, după primirea avizului Consiliului Legislativ va fi transmis Curţii Constituţionale pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.
„Ulterior, proiectul de revizuire însoţit de avizul Cosiliului Legislativ şi de decizia Curţii Constituţionale va fi înaintat Parlamentului României, în vederea dezbaterii şi adoptării lui”, se mai arată în comunicat.