18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialCombinatul de la Galaţi, cu toate furnalele oprite

Combinatul de la Galaţi, cu toate furnalele oprite

Alarmat, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, îi cere patronului ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, să prezinte strategia pe care o are în privinţa combinatului.

Oprirea pentru reparaţii a singurului furnal care mai funcţiona pe platforma siderurgică de la Galaţi a încins spiritele pe tema strategiei pe care trustul ArcelorMittal o are sau nu în privinţa fostului Sidex. „Avem un combinat unde nu mai merge nici unul din cele şase furnale. Poate să fie într-o zi şi o explozie şi să ne înveţe minte”, a declarat primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, care până în 1994 a fost directorul Uzinei Furnale Oţelării, iar în perioada 1994-1999 a fost directorul general al combinatului. Primarul este hotărât să îi scrie lui Lakshmi Mittal.

„O să fac o hârtie la patron, să îl invit la noi, la o discuţie. Au mai avut o situaţie de acest gen în Germania, a venit cancelarul şi i-a dat ordin aceluiaşi patron ca într-o săptămână să revină la normal. Am oprit cocseriile, oţelăriile, furnalele, ce mai trebuie să oprim, am avut 35.000 de oameni. Dacă cineva crede că 7.000 de oameni care lucrează două zile şi trei nu pot ţine un oraş, să-mi spună şi mie”, a adăugat Dumitru Nicolae.

Dorian Dumitrescu, country communicator al ArcelorMittal în România, a răspuns cu un comunicat de presă, în care a explicat cum stau lucrurile. „Vom organiza o reparaţie minoră şi pe termen scurt şi la Furnalul nr. 4, care se află acum spre sfârşitul perioadei de exploatare şi care trebuie să asigure producţia, alături de Furnalul 3, până la repornirea noului Furnal 5, în octombrie. În timpul opririi, securitatea gazului va fi asigurată prin injectarea de azot inert în conducte. (…) Este pentru prima oară în istoria combinatului când se organizează operaţiuni de reînzidire la două furnale în paralel, la 3 şi 5. Operaţiuni importante de mentenanţă se derulează la Furnalul 3, iar Furnalul 5, practic, se reconstruieşte”, se spune în comunicatul ArcelorMittal.

Înţelegem că oprirea Furnalului 4 pentru reparaţii a fost imprevizibilă şi, potrivit unor surse din combinat, furnalul va fi repornit pe data de 2 iunie. Furnalul 3 va fi repornit tot în cursul lunii iunie.
Sidexul, între temeri şi asigurări

Controversele în legătură cu soarta combinatului revin sistematic în atenţia opiniei publice. În aprilie 2009, chiar reprezentanţii Guvernului au fost alarmaţi de ipoteza reducerii producţiei ca urmare a intenţiei de închidere a Uzinei Cocso Chimice (UCC) de la ArcelorMittal Galaţi. Preşedintele AVAS, Mihai Ursache, şi secretarul de stat la Ministerul Economiei, Constantin Stafie, i-au transmis directorului general de atunci, Augustine Kochuparampil, o notă în care îşi exprimau dezacordul pentru închiderea UCC. Uzina a fost închisă, iar cocsul este adus la Galaţi din Polonia. Reprezentantul Grupului ArcelorMittal pentru Europa de Est, Thierry Le Gall, a devenit director general al combinatului, care a schimbat conceptul şi procedurile de mentenanţă, demarând noul grafic de reparaţii ale furnalelor, ceea ce a reprezentat un argument convingător că nu se intenţionează închiderea combinatului.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă