12.5 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportUPDATE. Băsescu despre Berlusconi: "Este vizita unui prieten la Bucureşti"

UPDATE. Băsescu despre Berlusconi: „Este vizita unui prieten la Bucureşti”

Update: „Îmi place România. Şi românii!”, a spus râzând Silvio Berlusconi, după ce a ieşit din biserica de la Cotroceni, fiind întrebat de jurnalişti dacă îi place România.

 

Update: Berlusconi a sosit la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat de preşedintele Băsescu.

„Vizita dumneavoastră este o vizită care ne face multă plecere. Este vizita unui prieten la Bucureşti. Eu mereu am vorbit acasă despre parteneriatul pe care îl avem şi în Consiliul European, unde Italia a susţinut mereu punctele de vedere ale României. Vă mulţumesc mult pentru vizita pe care o faceţi în România”, a spus preşedintele, în debutul întâlnirii, potrivit NewsIn.

„Noi am asigurat o acţiune hotărâtă din partea noastră pentru intrarea dumneavoastră în Schengen în acest an şi am vorbit şi despre posibilitatea deschiderii de noi oportunităţi pentru angajarea românilor din Italia. Am vorbit şi cu structurile de colaborare dintre poliţiile noastre, sistemul judiciar şi au confirmat în mod explicit acele lucruri despre care am discutat acum doi ani”, a spus Berlusconi, citat de Mediafax.

La 11.50 va avea loc un dejun oferit de preşedintele Traian Băsescu în onoarea preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene. De asemenea, preşedintele şi politicianul italian vor vizita biserica din curtea Palatului Cotroceni.

Premierul italian se va întâlni cu preşedintele României în această dimineaţă, la Palatul Cotroceni, anunţă NewsIn.

Potrivit programului oficial, Berlusconi va ajunge la Cotroceni în jurul orei 11.15, urmând o serie de convorbiri tête-à-tête. Apoi, va urma un dejun oferit de Traian Băsescu în onoarea preşedintelui Consiliului de miniştri al Italiei.

Silvio Berlusconi a participat, ieri, la Palatul Victoria, la cea de-a doua reuniune interministerială româno-italiană.

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă